Bistrița, la 1926, surprinsă într-o imagine cu vedere spre strada Dornei, în care un domn bine traversează strada (fără asphalt!) la volanul unui Opel-Laubfrosch-4-12… Poşta Veche de pe Independenţei colț cu Odobescu şi intrarea la Farmacia lipită de actualul Liceu de Arte „Corneliu Baba”…

Bistriţa privită de sus, dintr-un avion, şi foarte probabil fotografiată de renumitul architect Otto Dahinten sau Poarta Ungurească –reconstruită într-o gravură aparţinâd aceluiaşi architect… Bistriţa, respirând nostalgic prin 1975 – pe Bulevardul Viişoarei sau în parcarea goală din faţa Prefecturii…

Palatul de Justiţie din Bistriţa surprins într-o altă fotografie alături de depozitele OCL-ului, unde pe vremuri era fabrica de piele a familiei Negrea, cazarma, înainte de 1944, iar din 1945 – lagărul în care saşii şi evreii au fost reţinuţi…

Oameni de prin 1910 plimbându-se agale pe fosta Stradă a Teilor – actualmente Gheorghe Şincai, oameni odihnindu-se pe o bancă lângă Biserica Evanghelică şi o femeie traversând în costum popular şi desculţă pietonalul Liviu Rebreanu, alături de un posibil soţ, cu desagi în spinare şi împovărat de griji…

Ore în şir am putea să privim cele mai spectaculoase şi incredibile fotografii cu Bistriţa, şi tot nu am reuşi să explicăm cum se face că Bistriţa de altădată pare atât de senină, frumoasă şi lipsită de griji, de ce ne cuprinde atâta amar de nostalgie în faţa unor imagini prăfuite postate cu multă grijă şi pasiune pe Bistriţa de altădată…

Comentariile sunt savuroase, iar între ele descoperim şi unul aparţinând lui Radu Crişan care reconstruieşte minunat atmosfera din zona Piaţa Morii – strada Barbu Lăutaru: „Am locuit în colţ, pe strada Bistricioarei, vecin cu familia Pataky. Pârâul morii curgea pe la noi prin curte, într-adevăr, vizavi (în locul actualului Domus) a fost Consiliul Popular sau „Sfatul Popular” derivat din germanul Rathaus, care înseamnă tot acelaşi lucru, iar pe Barbu Lăutaru' locuiau muzicanţii şi lăutarii vremii, în frunte cu regretatul domn Müller, care i-a dat ore de pian şi acordeon mamei mele, la vârsta copilăriei ei – lăutarii care au făcut deliciul ascultătorilor prin muzica lor şi deliciul trecătorilor prin faptul că în fiecare duminică la ei in curte se prăjeau cele mai frumoase găini cumpărate din Piaţa Mică, care şi ea a rămas doar o amintire frumoasă ca şi Cascada, loc de agrement cum nu o să mai avem noi vreodată în Bistriţa – cu râul Bistriţa curat ca lacrima… Ca să nu mai vorbim despre ce peşti prindeam acolo, mai cu undiţele, mai cu mâna... Frumoasa copilărie am petrecut-o într-un oraş multicultural cum puţine au fost poate în toată Europa, unde toti ne cunoşteam şi eram prieteni, de la evrei şi până la ţigani, de la unguri la italieni şi de la nemţi la români… Frumoasă amintire…!”

„Pe la intrarea străzii era canalul morii, ne jucam mult acolo unde era un lac plin de broscuţe…”, îşi aminteşte şi Laszlo Bucsko – în timp ce Michael Anders Kraus evocă faimosul Restaurant Braedt (Bret), ulterior Transilvania – o clădire istorică dispărută, care i-a aparţinut lui Friedrich Michael Braedt – industriaşul care conducea Fabrica de mezeluri şi şuncă, una din cele mai importante firme de comercializare şi valorificare industrializată a produselor din carne de vită şi porc din Bistriţa în anii ‘30-’40. „Aici se făcea cel mai bun salam, un salam Italian foarte reuşit, dar şi salam de Sibiu si pastramă… Fostul proprietar, Bret, are acum o fabrică în Africa de Sud”, mai scriu comentatorii…

Ore în şir am putea să privim cele mai spectaculoase şi incredibile fotografii cu Bistriţa – şi tot nu am reuşi să explicăm atâta amar de nostalgie în faţa unor imagini prăfuite…

FOTO: Bistriţa de altădată