De câteva zile încoace, lumea întreagă privește cu groază spre Paris, acolo unde sediul ziarului satiric „Charlie Hebdo” a fost ținta unui atac cu arme automate, de inspiraţie islamistă, denunţat de preşedintele francez Francois Hollande drept un „atentat terorist”...

Patru dintre caricaturiştii vedetă Jean Cabut, Georges Wolinski, Stéphane Charbonnier (directorul redacției), Bernard Verlhac și Philippe Honoré, foarte cunoscuți în Franța, și-au pierdut viața în doar câteva minute, alături de Bernard Maris (economist și cronicar), Mustapha Ourrad (corector), Elsa Cayat (psihanalist, cronicar), Michel Renaud, fostul director de cabinet al primarului din Clermont), Ahmed Meradet (agent de poliție), Franck Brinsolaro (brigadier în serviciul de protecție) și Frédéric Boisseau (om de serviciu).

Au urmat impresionante demonstrații de solidarite, marșuri de protest împotriva islamiștilor și a extremiștilor, zeci de mii de oameni ieșiți în stradă pentru libertatea cuvântului, scandând „Je suis Charlie”, dar și „replici” la această sintagmă care afirmă „Je suis chrétien”, au curs donațiile pentru ca Charlie Hebdo să-și continue activitatea și să iasă pe piață, săptămâna viitoare, cu un tiraj record de 1 milion de exemplare (când, de obicei, se publică 60.000 de exemplare) iar caricaturile Profetului Mohamed realizate de caricaturișitii uciși în 2011 au fost vândute la prețuri exorbitante pe eBay...

Presa din România s-a împărțit instantaneu în două tabere – unii au comentat că jurnaliștii de la Charlie Hebdo au întrecut măsura, caricaturizând dincolo de limite un simbol sfânt pentru musulmani, alții, dimpotrivă, au considerat că nu ar trebui să existe nicio limită atunci când vine vorba de libertatea de expresie a presei.

„Intelectualitatea română s-a arătat laşă, habotnică, defetistă, lipsită de umor. Generaţiile mai tinere au comentat absurd despre o libertate a presei şi a spiritului pe care nu o cunosc, sugerând că ziariştii de la Charlie Hebdo trebuiau «să nu se bage», «să tacă», sau că «au exagerat»...” scrie regizorul, publicistul și scriitorul Dan Alexe pe blog, în timp ce artistul Dan Perjovschi remarca faptul că nu presa în sine este problematică, ci modul în care este ea înțeleasă și percepută de ceilalți... „Într-o societate occidentală sunt bufoni care spun adevărul. Nu se va renunța la acest lucru și chiar dacă va exista o perioadă în care creionul va fi mai atent pe hârtie, își va reveni... Primul reflex este să întărești supravegherea, să limitezi din libertățile care ne caracterizează...” afirma zilele trecute, Dan Perjovschi.

Cristian Tudor Popescu, editorialistul de la Gândul considera că o parte din vina atacului terorist care a îngrozit o lume întreagă, o poartă chiar jurnaliștii de la „Charlie Hebdo”, pentru că și-au îngăduit o libertate de expresie prea mare și nu au ținut seama de sensibilitățile unui anumit public, într-o țară cu cinci milioane de musulmani.

Emil Hurezeanu, replica, în schimb, la Digi 24, că este vorba totuși de libertatea de expresie, cu principiile, valorile, nuanțele ei, și că suntem liberi să împărtășim sau nu una din nuanțele libertății de expresie. „Nici mie nu-mi plac caricaturile care îngroașă trăsăturile fizice ale mahomedanilor sau ale rabinilor sau ale politicienilor de-un fel sau altul. Dar asta este lumea liberă. Aici nu este vorba de pedepsirea unor caricaturiști, a unor desenatori, eventual mai mult excesivi decât nostimi. Aici este vorba în mod evident de actul criminal, reprobabil, laș, terorist, împotriva unor oameni care în interiorul unei societăți deschise exercită una din valorile fundamentale, pivotale, ale democrației: dreptul la expresie”, a argumentat Emil Hurezeanu.

Valer Simion Cosma (bistrițeanul care conduce Liga Oamenilor de cultură bonțideni) atrăgea atenția că inclusiv în Irak și Palestina există voci care îi ironizează pe jihadiștii de la ISIS (care și-au și asumat atacul din Franța) cu aceleași riscuri de a fi împușcați în orice moment: „Dacă vorbim de umor și satiră ca armă, dacă vorbim de curajul de a satiriza asumînd riscuri majore, n-ar fi rău să aruncăm o privire asupra a ceea ce înseamnă să fii umorist sau să faci stand up comedy în Orientul Mijlociu și să satirizezi jihadiști precum cei de la ISIS la ei acasă, știind că ai șanse mari să fii atins la beregată și nu numai.  Așadar, să salutăm curajul de a critica și de ironiza indiferent de consecințe alăturîndu-i celor din redacția Charlie Hebdo și pe băieții din linia întâi din Irak sau Palestina. Solidaritatea în fața unor aberații precum ISIS nu trebuie să fie selectivă sau unilaterală, iar umorul și satira nu sunt monopolizate de către Occident. Nici curajul. Iar dacă este cazul să apreciem criticile și satira la adresa teroriștilor, cred că nimic nu-i ustură mai tare decît cele venite din propria ogradă și care le subliniază impostura, ipocrizia și fanatismul...

Valer Simion Cosma adăuga că polițistul împușcat în stradă (Ahmed) și corectorul redacției Charlie Hebdo (Moustafa) se alătură altor sute de mii de musulmani uciși de organizațiile radicale în Siria, Irak, Afganistan sau, mai recent, Pakistan. „Numai luna trecută au fost uciși peste o sută de copii și profesori într-o școală pakistaneză într-un atentat revendicat de Al Qaida, însă această barbarie n-a stîrnit aceeași revoltă și solidarizare (141 de morți, dintre care 132 elevi, conform HotNews). Cei care fac eforturi să confirme teoria huntingtoniană a ciocnirii civilizațiilor, din presă sau de la catedre universitare, ar trebui să aibă în vedere că cele mai multe victime ale acestei ciocniri sunt din țările musulmane..."

Și chiar dacă tragicul eveniment s-a petrecut departe de lumea noastră liniștită, în care nu încap (din fericire) asemenea atrocități, merită să reflectăm puțin și să ne întrebăm cât de departe se poate merge totuși cu miștocăreala și caricatura? Cine stabilește linia subțire, granița până la care ironia este permisă...? Unde se poate găsi o cale de mijloc pentru a evita asemenea pedepse cumplite...? Cine stabilește cât de cuminte trebuie să desenezi sau să scrii...?  

Foto: caricatură realizată de Khalid Albaih