Merită să mergi cu avionul măcar o dată în viaţă, ca să înţelegi că există stele deasupra norilor, chiar şi ziua-n amiaza mare, doar că nu se văd cu ochiul liber sau nu ştim să le imaginăm locul pe boltă. Merită să uiţi măcar duminică de gropile străzilor pentru a-ţi aminti că toate drumurile trebuie să ducă înspre o biserică.
Merită să ignori şi să-ţi îngropi din când în când orice problemă, orice reproş, orice izbucnire nervoasă sau pe care ai vrea s-o reverşi asupra unora sau a altora, merită să-ţi ieşi din piele măcar din când în când pentru a intra în pielea altcuiva, în papucii altcuiva, merită să ignori dezastrele, lipsurile, isteriile colective, gusturile comune sau preferinţele îndoielnice... Merită să-ţi duci gândurile până dincolo de capăt, să-ţi rupi maşina până la Colibiţa ca să urmăreşti minute în şir vântul între brazi, să-ţi fie frig, să te plouă îndelung şi intenţionat, să nu mai faci ceea ce ar trebui să faci, ca să citeşti un poem precum „bănuţul” care sună cam aşa:
lucrurile sfârşesc bine împreună
întotdeauna vine cineva cunoscut
ne ia frumuşel de picioare
şi se uită atent în noi
nici linişte nici mieunatul lăuntric
doar bucăţele de burtă
dislocate de ochii aceia bucălaţi
să mai spunem ceva nu e voie
să facem nu putem
stăm prosternaţi lângă privirile lor
nu mai ieşim
şi de mâncat rar
grăbiţi căutăm ceva în buzunare
ne amintim fiecare pe rând de reflector
şi ducem repede mâna rece acolo
să-l stingem atent ca pe o lumânare
cu degetele muiate-n salivă
(Liber de causis - o carte de poeme proaspete, la Sinagogă, consemnate pentru dumneavoastră de Florin Partene - profesor în Maieru)