Dacă anul trecut Calea Moldovei era burduşită, pe marginea trotuarelor, de grămezi uriaşe de pepeni însoţite de corturi improvizate şi olteni amiabili gata să afle toate secretele familiei de dragul unui pepene în plus pe cântar – în acest an treaba stă invers. Şoseaua este limpede şi curată ca-n palmă. Numai că oltenii…
… fără să se lase descurajaţi – fără să se dea bătuţi în faţa faptului că municipalitatea a decis să interzică din acest an comerţul pe marginea drumului – ingenioşi din fire – oltenii au descoperit o cale rezonabilă şi reciproc avantajoasă.
Şi au împins câţiva metri mai în spate limita iluzorie impusă de Primărie şi graniţa imaginară care desparte orice drum de marginea lui intrinsecă…
Au mutat graniţa-n raniţă dincolo de gardul unor grădini respectabile sau a unor curţi de magazine. În felul acesta, toată lumea este mulţumită – şi oltenii, care reuşesc în sfârşit să-şi vânda “lubeniţa de Dăbuleni roşie, dulce, coaja subţire” sau “marfa dulce şi proaspătă may dulce ca dragostea ♥” chiar şi cu 2 lei kilogramul – dar şi bistriţenii care au de unde să cumpere fructele pline de vitamine şi atât de necesare hidratării pe timp de caniculă, şi mai ales cei care primesc acum banii din chirie, în locul municipalităţii.
Fapt care ne-ar putea duce cu gândul la bănuiala că un strop de ambiţie este suficientă pentru a fenta tiptil o graniţă imaginară, aşa cum un strop de clarviziune ajunge ca să “citeşti” figurile unor tineri de 18 ani şi să presimţi că sunt şmecheri, cinstiţi, cocalari, sportivi, pasionaţi de cărţi de la începutul anului, degrabă vărsători de sânge, optimişti, încordaţi, senini, obligaţi de conştiinţă să meargă la sală ca să umfle muşchi sau, dimpotrivă, romantici, modeşti, mânioşi, muncitori, răbdători, săraci, conştienţi, bla, bla, blaaa…