Despre coborârea în iad a Mântuitorului mărturiseşte Sfântul Apostol Petru, care spune în prima sa epistolă că Hristos „omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare” (I Petru 3, 18-19). Petru afirmă deci că în răstimpul dintre moarte şi înviere, când trupul lui Iisus zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul îndumnezeit printre cei adormiţi, ţinuţi până atunci sub stăpânirea celui rău, şi le-a propovăduit cuvântul Evangheliei.

În Liturghia ortodoxă, acest mister mai presus de fire este exprimat cât se poate de frumos: „În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le, Tu cel ce eşti necuprins...”.

Fiind ultima zi dinaintea marii sărbători a Paştilor, femeile trebuie să pregătească cea mai mare parte din mâncarea pentru acest eveniment, să deretice prin încăperi şi să pregătească hainele noi pe care familia urmează să le îmbrace în zilele de Paşti.

De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc bucatele tradiţionale precum drobul, friptura şi borşul de miel. Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se gătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicala: “Crăciunul este sătul, iar Paştele este fudul”. 

În unele zone, pasca se făcea în Joia Mare, dar cei mai practici dintre gospodari preferă Sâmbăta mare pentru coacerea acestui aliment, pentru că el are în compoziţie brânza care se strică atunci când stă mai multe zile nemâncată. Este un moment ritual în care femeia care coace pasca primeşte valenţe deosebite care fac trimitere la naşterea lui Iisus sau la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului: pasca rotundă aminteşte de naşterea Mântuitorului, în timp ce pasca dreptunghiulară aminteşte de cele patru colţuri ale mormântului şi, implicit, moartea lui Iisus.

În această noapte nu dormim. Pe vremuri se făceau focuri în curţi sau pe dealurile din apropierea bisericii iar aceste focuri trebuiau întreţinute până la miezul nopţii sau chiar până în zori. Pentru că nu ne permitem să facem focuri în faţa blocului, nu avem decât să ne mulţumim cu ultima parte a obiceiului: când se apropie miezul nopţii – să ieşim, în linişte, la plimbare: în noaptea aceasta toate drumurile duc către biserică...

Foto: crestinortodox.ro