In urma cu cateva zile, la Tribunalul Bistrita-Nasaud a fost inaintata o plangere impotriva primarului Ovidiu Cretu, prin care fostul sef al Serviciului Tehonologia Informatiei din cadrul Primariei Bistrita, Romanita Baciu, cere anularea deciziei prin care i-a fost redus postul.
In luna iulie, conform noii organigrame a Primariei Bistrita, seful Serviciului Tehnologiei Informatiei, Romanita Baciu, a fost destituita din functia pe care o detinea. Aceasta urma sa ocupe o alta functie, inferioara celei de dinainte, in cadrul Primariei Bistrita.
La sedinta de consiliu local din luna august, Romanita Baciu a contestat decizia prin care isi pierdea functia de sef in cadrul compartimentului Tehnologia Informatiei al Primariei Bistrita. Desi ea a adus documente prin care sustinea ca decizia ar fi ilegala, consilierii au hotarat ca decizia initiala ramane definitiva.
Romanita Baciu a anuntat la acea data ca va merge in instanta pentru a-si cere drepturile.
In urma cu cateva zile, aceasta a depus la Tribunalul Bistrita-Nasaud o plangere impotriva primarului Ovidiu Cretu prin care cere instantei judecatoresti anularea deciziei prin care postul sau de conducere a fost desfiintat.
Mihai Rusti, purtatorul de cuvant in cadrul Primariei Bistrita, a declarat pentru Bistriteanul.ro ca "la sedinta din iunie, s-a anuntat ca doamna Baciu nu va mai fi sef al Seviciului Tehnologia Informatiei si ca va primi o alta functie. Decizia luata este legala, asa prevede noua organigrama a Primariei Bistrita. La sedinta de Consiliu Local din luna august dansa a contestat acest lucru sustinand ca nu s-a respectat legea, insa consilierii locali au hotarat ca decizia ramane asa cum s-a stabilit initial. Romanita Baciu a anuntat atunci ca va merge in instanta pentru contestarea deciziei".
Prima infatisare in acest caz urmeaza sa aiba loc in data de 10 decembrie 2010.
Romanita Baciu este angajata Primariei Bistrita din anul 2006 si a obtinut postul in urma unui concurs.
Ea a fost sef al seviciului "Tehnologia Informatiei" din februarie 2009, atunci cand s-a infiintat aceast post, chiar la propunerea primarului Ovidiu Cretu.