Guvernul a modificat ieri Legea Recunoştinţei pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Astfel, revoluționarii sunt obligați să obțină noi certificate care să dovedească că au avut "un rol determinant" la Revoluţie. Bistrița a avut 10.000 de oameni în stradă la Revoluție dar mai puțin de 40 au avut certificate de revoluţionar.
Obiectul principal al noului act normativ îl constituie reintroducerea în plată, începând cu luna ianuarie 2015, a persoanelor care au calitatea de “Luptător rănit fără grad de invalididate” şi de “Luptător reţinut”, aducându-se astfel corecturile necesare Ordonanţei de Urgenţă nr. 95/2014.
Cu toate protestele din fața Guvernului, ieri a fost adoptată o ordonață care aduce noi modificări legislației revoluționarilor. De la Bistrița, cei peste 30 de revoluționari care mai există nu au participat la protestele de la București.
Totuși în ultimele două săptămâni în Piaţa Victoriei s-au adunat sute de revoluționari iar în urma acestui protest, premierul Victor Ponta a cerut Corpului de control să verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari începând din 1990 și în principal modul în care au fost acordate certificate de revoluţionar.
În paralel Guvernul a pregătit noi acte normative care reglementează problema răniţilor fără grad de invaliditate şi a reţinuţilor, și obligă revoluționarii să obțină un nou certificat.
Revoluționarii bistrițeni, alături de toți revoluționarii din țară, sunt obligaţi să obţină noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie.
Potrivit OUG nr. 95 din 29 decembrie 2014, revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist, vor fi obligaţi să obţină noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie, pentru a obţine indemnizaţii. Pentru aceasta, Guvernul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de "Luptător cu Rol Determinant".
“După adoptarea de către Guvern a acestei ordonanţe, vor fi elaborate norme metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Romane din decembrie 1989, cu completările şi modificările ulterioare. Aceste norme de aplicare vor conţine informaţii referitoare la modelul de cerere care va trebui completată de către luptătorii cu merite deosebite pentru a fi încadraţi în noua categorie de Luptători cu Rol Determinant, modalitatea şi termenul de depunere a acestei cereri, precum şi alte clarificări", precizează Biroul de Presă al Guvernului.
Revoluția de la Bistrița a însemant în 1989 peste 10.000 de oameni, veniți în marea majoritate din Zona Industrială a orașului. Aceștia au protestat în fața Comitetului Județean de Partid (actualul sediu al Prefecrturii) și au scandat lozinici anti-comuniste. Deși la Bistrița nu au fost incidente violente, protestatarii nefiind răniți de forțele de ordine, conducătorii de grupuri au putut să obțină carnete de Revoluționar pe baza mărturiilor și a fotografiilor.
Pe lista revoluționarilor Bistrițeni se află aproximativ 40 de nume, o parte diind eroi-martiri, alții au murit în cei 25 de ani scurși de la revoluție și alții au plecat peste hotare. Acum, pe listă mai există aproximativ 30 de nume. Toți vor trebui, la 25 de ani de la Revoluție să dovedească încă o dată că „au avut un rol determinant”.