Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs: la noi se asfaltează şi bălţile! Se întâmplă la Bistriţa, pe o stradă din mijlocul oraşului unde după ploile din ultimele zile s-au format băltoace imense care astăzi au fost asfaltate.
După un weekend plin de ploi şi cu vreme urâtă, drumarii s-au pus în această dimineaţă pe treabă. Înarmaţi cu lopeţi, utilaje şi mixtură asfaltică au ales o stradă din mijlocul oraşului pentru a acoperi gropile. Zis şi făcut! Încă de la primele ore, pe strada Bistricioarei, utilajele şi muncitorii au ocupat carosabilul pentru a scăpa strada de gropi.
Nimeni nu a ţinut cont de faptul că bălţile imense erau pline de apa adunată în urma ploilor şi muncitorii au turnat mixtură asfaltică pentru a scăpa Bistriţa de câteva dintre sutele de gropi care găuresc carosabilul. Rămâne de văzut cât vor ţine lucrările având în vedere că s-a turnat peste apă şi în timp ce afară picura.
Nu este prima dată când la Bistriţa se face asfaltare pe timp de ploaie sau chiar ninsoare. Spre exemplu, drumarii au astupat o groapă de pe strada Gării, chiar în faţa IPJ BN, în timp ce ploua.
Anul trecut, tot pe timp de ploaie, drumarii au fost prinşi în timp ce turnau asfalt pe drumul ce merge de la Parva la Rebrişoara, fără să ţină cont că ploua destul de tare.