Montarea pubelelor ecologice în Bistrița a început cu stângul! Dacă în unele zone săpăturile au distrus rețelele de utilități publice în alte zone distrug spațiile verzi. Ecologiștii bistrițeni s-au pomenit cu pubele taman în fața sediului de pe Independenței și cer municipalității de urgență mutarea acestora.
Președintele PER Bistrița, Marius Bălan și cei doi consilieri municipali ai PER – Alexandru Toniuc și Maxim Gagea cer municipalității să revizuiască „stabilirea locațiilor de amplasare a containerelor semiîngropate pentru colectarea selectivă a deșeurilor în municipiul Bistrița”.
Ecologiștii susțin, în adresa trimisă consilierilor locali, că „este inacceptabil ca pe principalul Bulevard de intrare în municipiu (în zona Poșta Veche), pe un spațiu verde bine amenajat să desfășurați lucrări pentru amplasarea acestor recipienți și să schimbați destinația spațiilor respective cu asemenea lucrări”. Reprezentanții PER spun că în acest mod se încalcă legea spațiilor verzi.
Adresa trimisă de ecologiști va intra în dezbaterea consilului local de joi însă șansele să se facă ceva modificări sunt destul de slabe.
În Bistrița firma care a câştigat licitația pentru salubrizarea ecologică a întregului județ, Vitalia, a propus iniţial amenajarea a peste 1.300 puncte de colectare, însă, în cele din urmă s-a negociat amplasarea containerelor semiîngropate în doar 261 puncte.