Totul a început în anii `80, în Piața Mică...

”Tata mergea în Piața Mică și vindea garofițe și lalele, flori care erau foarte greu de îngrijit. Mai mult, stătea în ploaie sau în soarele arzător și banii erau puțini. Mai presus de asta, ne temeam pentru sănătatea lui” povestește Matei Florea, fiul cel mic.

Atunci, mezinului i-a venit ideea unei grădini de trandafiri.

”Aveam grădina aceasta și în ea cultivam roșii, cartofi și alte legume. După ce munceai foarte mult la ele, dacă dădea un îngheț, era dusă recolta. Era muncă în zadar. Și atunci i-am propus tatălui meu să transforme grădina de legume într-o grădină cu trandafiri, pe care să-i crească și să-i vândă” ne-a explicat acesta.

Așa a luat ființă grădina de trandafiri de la intersecția străzilor Vasile Lupu cu Tudor Vladimirescu. Iar de la câțiva trandafiri, a ajuns în prezent la 1.200 de tufe, adică aproape 6.000 de trandafiri.

Dacă la început, nenea Florea bătrânul mergea și mai vindea și în piață, la insistențele copiiilor, acesta s-a axat doar pe vânzarea din curte.

Se spune că ”Cine iubeşte trandafirii le suportă ţepii!” Și acesta e adevărul.

A admira frumusețea unei grădini de trandafiri e una, dar a te ocupa de ea, este greu!

”E multă muncă pentru a avea o grădină de trandafiri. Cea mai mare nevoie pentru așa ceva e apa, foarte multă apă, soarele și un om care să muncească non-stop la grădină” ne spune Matei Florea.

Succesul pentru o grădină superbă începe în momentul în care aceștia sunt altoiți pe spin sălbatic, sau măcieș.

După spusele bistrițeanului, trandafirii nu se sădesc, nu se lasă la încolțit, dacă vrei să îi ai pe o perioadă lungă de timp.

Apoi, trandafirii au nevoie de apă la rădăcină, permanent. Există un sistem de irigare al acestora însă nu toți și-l permit.

”Trandafirii au nevoie de apă de jos și de soare de sus ca să fie frumoși. În Arad și în alte zone unde sunt grădini de trandafiri este făcut un sistem de irigare prin care, furtune sunt duse pe lângă tufele de trandafiri și au mici găuri în ele, pe unde apa curge la rădăcina trandafirilor, puțin câte puțin, dar constant. Ori noi nu putem face așa ceva pentru că apa s-a scumpit și e costisitor” ne explică Matei Florea.

Apoi, pe timp de vară e și mai mult de lucru. După fiecare ploaie rece trebuie stropiți pentru mană și împotriva dăunătorilor deoarece trandafirii nu pot fi ierbicidați. Munca cea mai grea e plivitul, ca la straturile de legume, tăiatul florilor și bobocitul, când se rup bobocii secundari pentru a se lăsa pe tijă unul singur, frumos, care se va dezvolta, pentru că altfel cresc 4 sau 5 trandafiri mici și slabi pe aceeași tijă.

„Trandafirii trebuie tăiață, prășiți, bobociți la timp. Ori în tot acest proces stai aplecat de spate, munca se face manual și tot te zgârii de la spini” explică mezinul familiei Florea.

Munca pentru îngrijirea trandafirilor continuă și în sezonul rece și în cel primăvăratic.

”Iarna, trandafirii se taie cam la 30 de centimetri, pentru că ei îngheață iar primavera se taie la 3 noduri și se lasă cam 3, 4 tulpini la o tufă. Nu e ușor” ne povestește bistrițeanul.

Satisfacția pentru atâta muncă e doar pentru câteva luni

”Prima perioadă bună e la început de iunie. Apoi, în mijlocul verii stagnează și revin în august. În funcție de an, mai pot fi și alte perioade bune dar cam acestea sunt în principal” ne spune Matei Florea.

Satisfacția e una lăuntrică, atunci când admiră rezultatul și frumusețea muncii lor, atunci când în fața ochilor se dezvăluie, în toată frumusețea, Diana cea crem, Simfonia cea albă, Monica cea portocaliu-roșcată, Jakaranda cea mov, Prințesa Farad cea alb-roșiatică, roșul aprins al Holstein Perle-ului și roșul-bordo al Barkarolelor.

Bănuții, sunt puțini...

”Aruncăm aproximativ 90 la sută din producție. Unii se deschid prea tare, la alții le trece vremea până vine cineva să-i cumpere” ne spune bistrițeanul.

Restul, se vând cu 1 leu, 2 lei sau 3 lei, în funcție de cât de groasă e tija. Deși prețul e mult mai mic decât la florării, cumpărătorii se uită la bani și aleg să-i cumpere... tot pe cei mai ieftini.

”Poate, dacă am fi avut o florărie, lucrurile ar fi stat altfel, dar așa, singurul venit sigur e la sfârșit și început de an școlar. Atunci avem vânzări mai multe. În rest, te tot uiți la poartă că poate, poate, vine cineva să cumpere... și nu intră nimeni” a explicat Matei Florea.

Crescutul trandafirilor e un hobby costisitor și visul tatălui amenință să fie înăbușit în spinii realității

Nenea Florea, care a început toată povestea cu trandafirii a trecut în 2012, în luna octombrie, la cele veșnice. Cei doi copii îşi doresc să ducă visul tatălui lor mai departe, însă șansele sunt mici.

”E un hobby costisitor și o muncă păguboasă. Noi, copiii, avem locurile noastre de muncă, iar pentru o grădină de trandafiri trebuie să fie cineva care să se ocupe doar de asta. Ca o îndeletnicire complementară, e bună. Dar să-ți faci un trai și să te bazezi doar pe veniturile dintr-o astfel de grădină, nu se poate! Apoi, fiecare dintre noi avem casele noastre. Casa părintească o vom împărți și încă nu știm exact cum, cui va rămâne grădina, încă nu ne-am hotărât. Oricum, dacă nu e cineva care să se ocupe în permanență de grădină, noi având deja o vârstă la care nu mai putem sta tot timpul aplecați, aceasta va dispărea încet încet. Și cum vă spuneam, venituri nu sunt, cum cred unii că ce bine ne merge nouă, pentru că mai mult investești decât câștigi, și investești un an de zile pentru câteva luni” ne-a povestit mezinul Matei.

Astfel, grădina de trandafiri de la intersecția străzilor Vasile Lupu cu Tudor Vladimirescu mai poate fi încă admirată...

Însă doar trecerea vremii ne va arăta dacă visul a prins aripi sau a murit înecat în spini...