Dr. Damian Popescu, medic primar neurolog, șeful Secției de recuperare neurologica de la Spitalul de Recuperare Polaris Medical: Accidentul vascular cerebral (AVC) este o denumire generică pentru un grup de boli ale sistemului circulator cerebral.
O perturbare a circulației cerebrale duce la deficite neurologice importante (paralizii, tulburări de vorbire, tulburări de echilibru, coordonare etc.).
Accidentele vasculare pot să fie produse:
-
prin obstruarea unei artere cerebrale, urmată de distrugerea porțiunii de creier alimentată de aceasta (accidentul vascular cerebral ischemic)
-
prin ruperea unui vas de sânge și inundarea unei porțiuni din creier (accidentul vascular hemoragic).
Forma cea mai comună este accidentul vascular cerebral ischemic, aproximativ 80% din totalul de accidente vasculare.
Anual, 15 milioane de oameni au neșansa de a face un AVC ischemic. Aproximativ două treimi decedează sau rămân cu sechele neurologice importante. Odinioară AVC-ul era considerat o boală a vârstnicului. Schimbările ritmului de viață și expunerea la factorii agresivi de mediu au modificat vârsta de debut a accidentului vascular cerebral, astăzi această patologie lovind și persoanele tinere.
Sedentarismul, obezitatea, alimentația nesănătoasă, bolile cronice netratate sau tratate necorespunzător (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemia, tulburarile de ritm cardiac), consumul de toxice (alcool, tutun, cafea, droguri) și, nu în ultimul rând stresul, sunt factori care cresc riscul de apariție a acestei boli.
Indiferent de tipul de accident vascular, indiferent dacă simptomatologia este discretă, pacientul trebuie să se prezinte într-un serviciu de urgență.
Instituirea unui tratament precoce evită agravarea și salvează porțiuni importante din creier cu reducerea sechelelor neurologice.
În cazul nefericit în care accidentul s-a produs este important procesul de recuperare.
Recuperarea urmărește recăpătarea parțială/totală a funcțiilor cerebrale afectate de boală. Chiar dacă o porțiune distrusă din creier nu se mai reface în urma procesului de recuperare, zone sănătoase „învață” să preia funcțiile zonelor afectate.
Neuronii au capacitatea de a realiza noi sinapse, să își modifice sinapsele existente și să producă substanțe neurotransmițătoare cu rezultate în reluarea funcțiilor pierdute prin leziunile cerebrale.
„Obligarea” celulelor nervoase de a realiza noi conexiuni se face prin proceduri specifice spitalelor de recuperare: kinetoterapie, recuperare robotizată, terapie ocupațională, logopedie, stimulare cognitivă, stimulare electrică neuromusculară, stimulare magnetică transcraniană etc.
Recuperarea medicală trebuie inițiată cât mai precoce, încă din timpul internării în serviciul de medicină de urgență.
După depășirea perioadei acute, pacienții trebuie transferați în unități spitalicești specializate în recuperare.
„În cadrul Spitalului Polaris Medical din Cluj, 80 % din patologia care necesită recuperare neurologică este dată de pacienții care au suferit un AVC.
Experiența noastră ne arată că performanța în recuperarea pacienților post AVC este dată de implicarea în elaborarea programelor de recuperare a unei echipe multidisciplinare formată din medici specialiști (neurolog, medic de reabilitare medicală, cardiolog, diabetolog, psihiatru) fiziokinetoterapeuți, psihologi, logopezi și nutriționiști - care să coopereze pentru a personaliza la maxim programul de recuperare al pacientului. La fel de importantă este punerea în practică a planului de recuperare elaborat într-o bază de tratament foarte bine dotată care să includă și tehnologia robotizată asistată combinată cu realitatea virtuală.
Recuperarea robotizată este o ramură a bioingineriei care are ca obiectiv extinderea procesului de recuperare prin utilizarea de dispositive robotice. În Spitalul Polaris Medical s-a înființat un centru de recuperare robotizată dotat cu un aparat de tip Lokomat și Armeo Spring.
Lokomatul este un exoschelet robotizat combinat cu un dispozitiv de susținere dinamică a greutății corpului care asistă și reabilitează mersul pacienților cu probleme locomotorii. Datorită reproducerii fidele a mersului fiziologic și implicării active a pacientului prin joc și taskuri, sunt activate mecanismele de neuroplasticitate responsabile de reabilitarea motorie. Astfel, Lokomatul este utilizat cu rezultate notabile în patologia neurologică (paralizia membrelor inferioare ca urmare a accidentelor vasculare, traumatismelor craniene, traumatismelor vertebrale, scleroza multiplă, poliradiculonevrită, distrofiile musculare).
Utilizarea Lokomatului se poate face din momentul prezentării în serviciul nostru, dacă starea clinică a pacientului permite verticalizarea și mobilizarea extremităților. Durata tratamentului este variabilă în funcție de patologie. În cazul accidentelor vasculare cerebrale se efectuează 3-5 sedințe/săptămână, cu durata de 50 minute, pe o perioadă de 3-6 săptămâni, în funcție de severitatea deficitelor neurologice.
Armeo Spring este un dispozitiv de recuperare a deficitelor motorii ale brațelor și mâinii. Este conceput sub forma unui exoschelet cu numeroși senzori de mișcare și a unui sistem de realitate virtuală. Pacietul interacționează cu obiectele din universul virtual prin mișcarea membrului afectat. Astfel, se pot recupera deficite motorii și tulburări de coordonare ale membrelor superioare, specifice unor afecțiuni neurologice ca: accidentul vascular, traumatismele vertebro-medulare cervicale, scleroza multiplă.
Ambele echipamente sunt capabile de o analiză cantitativă a progreselor, permițând o monitorizare eficientă a procesului de recuperare.
Pacienții care se află în primele trei luni de la accidentul vascular cerebral au cele mai mari beneficii în recuperarea mersului, prin utilizarea terapiei robotizate. Recuperarea trebuie inițiată cât mai devreme, imediat după depășirea fazei acute, prin internarea în centre de recuperare specializate precum Polaris Medical.
O recuperare de calitate poate să ducă la reabilitatea totală cu reintegrarea pacientului în familie și societate.