Trupa bistrițeană de streetdance ReBorn a trecut de preselecțiile pentru show-ul „Românii au Talent” care s-a desfășurat weekendul acesta în Cluj-Napoca. Grupul antrenat de coregrafa Dora Incert a obținut patru de „Da” la aceste preselecții.
Weekendul acesta, în Cluj-Napoca s-a desfășurat una dintre preselecțiile pentru show-ul de la PRO TV, „Românii au Talent”. Și în acest an Bistrița va avea reprezentanți la la celebrul show.
Trupa bistrițeană de streetdance ReBorn a reușit să treacă de preselecțiile din Cluj-Napoca, reușind să obțină patru de „Da”.
Grupul antrenat de Dora Incert a mai participat la „Românii au Talent” în 2010 însă nu a reușit să ajungă în semifinală. De asemenea, în 2013 ReBorn, pe atunci In Action, a participat și la show-ul de la Antena 1 „România Dansează”.
ReBorn nu a fost singurul grup care a participat la „Românii au Talent”, prezenți au fost și cei de la Balada, dar și două fete de la Lotus, antrenate de Anne Marie Antal, directorul adjunct al Direcției Județene pentru Sport și Tineret.