Două intersecții care până la începerea lucrărilor de reabilitare a sistemului de canalizare al orașului nu au avut probleme cu preluarea apei de ploaie se inundă, mai nou, la fiecare ploaie. În zonă au fost efectuate lucrări de reabilitare a canalizării și de atunci au apărut problemele.
Intersecțiile de la Apollo și din fața zona Decebal au devenit, mai nou, coșmarul șoferilor și al pietonilor ori de câte ori plouă. Până la începerea lucărilor de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare din oraș aici nu au fost înregistrate probleme, apele pluviale fiind preluate de sistemul de canalizare.
O dată cu lucrările efectuate în aceste zone sistemul de canalizare nu mai face față afluxului mare de apă iar intersecțiile sunt inundate ori de câte ori plouă.
Șoferii sunt nevoiți să treacă prin apă care ajunge și la 20 de centimetri pe carosabil iar pietonii evită cum pot zona inundată. Locatarii sunt supărați pe autorități și au sesizat problema redacției noastre de mai multe ori.
„Aici nu au fost niciodată astfel de probleme, dar de când au săpat la canal nu mai poți trece strada când plouă. În afara de faptul că au cârpit strada asta frumos asfaltată până acuma, acum ne mai și inundă...” spune supărat un bistrițean care locuiește în zona Apollo.
Deocamdată lucrările la sistemul de canalizare al orașului nu sunt finalizate așa că firma care a reabilitat sistemul mai are timp să remedieze problemele apărute în cele două intersecții.