Dacă tot trimite scrisori, sfaturi și se agita acuzând în dreapta și în stânga, cu o fervoare demna de o cauza mai nobila și chiar cu o doza de ipocrizie marisoara, ii aducem aminte atoatestiutorului deputat urmatoarele:
În acest moment, Programul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară, presupune înregistrarea gratuită pentru cetățeni a tuturor proprietăților în mod sistematic la inițiativa autorităților, adică parcelă cu parcelă într-un proces unitar la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale.
Sursele de finanțare prevăzute pentru derularea acestui program provin din fonduri europene, pentru exercițiul bugetar 2014 – 2020 și veniturile proprii ale A.N.C.P.I. conform OUG 8/2014. Ordonanța prevede ca banii să meargă exclusiv către acest program.
Înregistrarea proprietăților – “sistematic” Vs “la cerere”
Inițiativa legislativă propusă de Grupul PNL, presupune un mecanism de înregistrare a proprietăților la cerere. Există riscul ca prin introducerea mecanismului de înregistrare la cerere să fie creat un haos datorat unei lipse de prioritizare a cererilor. Practic toți cetățenii pot veni să solicite efectuarea cadastrului în același timp.
Costuri
Dacă inițiativa PNL s-ar pune în practică, efortul bugetar ar fi de 400 ron x 30.000.000 de proprietăți, adică 12 miliarde de lei ceea ce înseamnă aproximativ 2,7 miliarde de euro. Costurile programului în cazul înregistrării sistematice față de înregistrările la cere (după estimări) este de aproximativ 4 ori mai ieftin.
Mai mult decât atât, sumele prevăzute în acordul de parteneriat cu UE pentru perioada 2014- 2020 se ridică la aproximativ 300 milioane euro pentru programul național de cadastru, sumă incomparabil mai mică față de nevoia de finanțare de 2,7 miliarde de euro care ar fi indusă de impactul acestei legi.
Inițiativa legislativă intră în conflict cu ceea ce s-a negociat cu UE privind modalitatea de înregistrare a proprietății.
Din păcate, PNL prin vocea județeană Stelian Dolha, se leagă de o problema reala a cetățenilor, insa, populist și demagogic propun o soluție imposibila și apoi o dau Guvernului sa o aplice.
Daniel Suciu, deputat PSD
2143 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.