Ada Milea la Bistriţa cu spectacolul Apolodor după Gellu Naum, expoziții, ateliere, dezbateri, invitați speciali din București și Cluj-Napoca, dans și un spectacol de teatru Scenica de excepție – sunt doar câteva din surprizele pregătite de Grupul pentru Dezvoltare Personală şi Comunitară din Bistriţa pe 13 şi 14 iunie pentru toţi copiii din oraş!
Programul se anunţă spectaculos şi suficient de încărcat încât să nu vă plictisiţi la începutul acestei veri:
13 iunie, ora 10.30 – la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” – se desfăşoară „Poveştile copilăriei” - atelier dezbatere cu tema - Cărţile valoroase ale copilăriei - invitat special – scriitoarea Adina Rosetti din Bucureşti. Cu acest prilej are loc şi premierea concursului Poveştile copilăriei – concurs în cadrul căruia copiii din clasele III şi IV de la şcolile din Bistriţa au fost invitaţi să scrie întâmplări din Lumea secretă a copiilor. S-au primit 84 texte, punctajul a fost foarte strâns iar rezultatele spectaculoase. (Din juriu au făcut parte Camelia Toma, Adriana Zăgrean, Baba Dora şi Ioana Bradea).
13 iunie, ora 19.00 – în Teatrul de Vară aveţi onoarea să urmăriţi în sfârşit şi la Bistriţa un spectacol-concert care a făcut senzaţie în ţară şi nu numai! Este vorba despre Apolodor după Gellu Naum – cu o regie semnată de Ada Milea. Spectacolul se va juca în sală, la intrarea dinspre pietonal, datorită ecranului de proiecţie care nu încape pe scenă. Aşadar, copiii sunt invitaţi la teatru cu o pernuţă sub braţ, pentru că cei mai norocoşi din primele rânduri se vor lăfăi stând pe jos, în timp ce prichindeii din ultimele rânduri vor sta pe scaune...
14 iunie, ora 10.30 - Vernisajul expoziţiei de pictură a copiilor de la Scenica (2 –12 ani): (se) Poartă culoarea (editia a IV-a). Expoziţia va putea fi admirată la Muzeul Judeţean, lucrările fiind realizate sub coordonarea lui Paul Muresan, Paul Târziu şi Dora Baba.
După vernisaj, copiii sunt poftiţi la o sesiune specială de pictură în aer liber, în curtea Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud.
14 iunie, ora 19.00 - PUZZLE - Teatrul de Vară - spectacol de dans şi teatru marca Scenica.
Festivalul copiilor are ca parteneri ISJ BN, Complexul Muzeal Judeţean BN, Biblioteca Judeţeană "George Coşbuc", Parteneri media: Bistriţeanul.ro, Răsunetul, Radio Transilvania Bistrita, Kiss FM.
Sponsor: Teraplast.
Festivalul copiilor este co-finanţat din bugetul local al Municipiului Bistriţa, pe anul 2015.