Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Raoul Zanca, a anunţat astăzi că după predarea şefiei instituţiei, se va întoarce la cariera universitară. În ultima zi ca director, Zanca a făcut o scurtă trecere în revistă a tuturor realizărilor din cei trei ani cât a fost şef la DJST BN.
După trei ani ca director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, Raoul Zanca îşi reia postul de profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, extensia Bistriţa. „Sunt titular al unei catedre în cadrul facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea Babeş-Bolyai, extensia Bistriţa, iar începând de luni mă voi întoarce acolo. Este o meserie care mă onorează la fel de mult ca şi cea pe care am avut-o în ultimii trei ani”, a declarat Zanca.
Fost atlet profesionist specializat pe probele de garduri, Raoul Zanca spune că l-ar tenta şi să reia antrenoratul. „În antrenorat depinde dacă voi reveni. Am făcut antrenorat timp de 6 ani la Liceul cu Program Sportiv, acolo unde am fost plătit cu ora. Dacă se doreşte reluarea colaborării cu mine, întrucât sunt singurul specialist pe probe tehnice din judeţul nostru, cu mare drag o voi relua. Dacă nu, voi încerca pe cale privată să reactivez acele probe tehnice din atletism care nu sunt practicate în Bistriţa la acest moment”, a declarat fostul director al DJST Bistriţa-Năsăud.
În ceea ce priveşte realizările sale din cei trei ani de mandat, acesta spune că a avut parte atât de realizări cât şi de dezamăgiri.
„În 2009 s-a inaugurat centrul de excelenţă pentru structuri sportive cu sală de atletism, sală de forţă, vestiare şi spaţiile necesare unui centru de medicină sportivă. În luna decembrie a aceluiaşi an am început lucrările de modernizare a Sălii Polivalente. Schimbarea suprafeţei de joc în sală în proporţie de 80%, modernizarea sistemului de încălzire, iluminaţia, vestiarele, apariţia unui sistem video sunt câteva dintre modificările realizate”, a declarat Zanca.
Fostul director se mândreşte cu aducerea fondului documentar Vasile Jimboreanu în clădirea Sălii Polivalente: „Am amenajat un atelier de lucru şi fondul documentar de care avea nevoie. Anul acesta am definitivat biblioteca sportivă, unde toţi iubitorii sportului vor putea să se informeze din biblioteca sportivă de specialitate”, mai spune fostul director DJST BN.
Printre principalele realizări ale sale, Zanca se laudă cu înfiinţarea a 133 de asociaţii sportive şcolare şi 63 de asociaţii de drept privat. „Infrastructura sportivă nu ţine doar de baza materială ci şi de dezvoltarea structurilor sportive. A bazei instituţionale. Dacă în trei ani s-au înfiinţat 200 de structuri sportive asta nu face decât să ne liniştească de faptul că sportul are viitor în acest judeţ”, a conchis Raoul Zanca.
Recunoaşte însă că au fost şi nerealizări, proiecte pe care şi-a dorit foarte mult să le implementeze şi nu a reuşit. Unul dintre acestea a fost Baza Nautică de la Colibiţa. „Am fost extrem de aproape să prindem finanţarea Bazei Nautice de la Colibiţa. Mai ales că am primit o bază materială care nu trebuia refăcută. Dacă mai trecea o lună cu doamna Riti ministru primeam semnătura. Când a venit doamna Plăcintă ne-a cerut un plan de dezvoltare financiară credibil cu bătaie pe câţiva ani buni şi până am făcut acel plan a fost schimbată şi dânsa şi aşa a murit proiectul... Acum totul este tardiv. Toată documentaţia trebuie refăcută pentru că o eventuală finanţare nu va mai fi făcută la suma pe care noi am cerut-o. Nu cred totuşi că ideea a murit pentru că ar fi păcat”, a concluzionat fostul director al DJST BN.
Începând de mâine, lui Roul Zanca îi expiră contractul de director al DJST BN, iar locul său va fi luat de către Constantin Florian, cel care a deţinut funcţia până în 2008.