Candidatul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, la funcţia de primar al municipiului Bistriţa, Radu Onişor, a declarat că este un susţinător al prelungirii orarului teraselor şi localurilor din Bistriţa după ora 23.00.
Prezent la dezbaterea electorală organizată de jurnaliştii bistriţeni, candidatul UNPR, Radu Onişor a avut de răspuns dacă este de acord cu închiderea localurilor din oraş la ora 23.00.
Dacă în prezent Consiliul Local Bistriţa obligă agenţii comerciali să închidă la ora 23.00 în fiecare seară, Onişor spune că ar vrea să prelungească acest program până mai târziu.
„Aş dori să extind puţin orarul, în locurile în care este posibil deoarece trebuie ţinut cont că sunt anumite locuri, mai îndepărtate de cartierele cu apartamente de locuit în care localurile ar putea funcţiona după această oră. Astfel, în locaţii precum parcul municipal sau noile locuri de promenadă pe care le avem în plan să le dezvoltăm s-ar putea ca ora 23.00 să se transforme într-o altă oră, o oră găsită de comun acord cu toate organele de decizie din municipiu”, a declarat Radu Onişor.