La Monumentul Deportaţilor s-a adunat foarte puţină lume. Reprezentanţi ai administraţiei, câţiva elevi, politicieni şi bistriţeni care îşi amintesc de evreii ucişi în lagăre au fost singurii care au luat parte la Ziua Holocaustului. În amintirea celor care au fost ucişi au fost depuse coroane de flori.
Cei prezenţi la comemorarea martirilor evrei şi-au amintit cum puţini au fost cei care au avut şansa să scape de deportare şi să nu ajungă într-un lagăr în care să moară de foame sau din cauza bolilor.
„Familia Crăciun a salvat viaţa familiei Kaple ascunzând-o în grajdul cu animale. Tatăl farmacistului şi al stomatologului Moldovan, care era tâmplar, a ascuns chiar în centrul oraşului într-un beci zidid pe băiatul familiei Fleschmann ducându-i zi de zi mâncare şi apă”, a explicat Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa, în timpul ceremoniei.
Evenimentul din acest an a adunat foarte puţină lume. Subprefectul Ovidiu Frenţ, primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul George Avram, vicepreşedintele CJ BN, Alexandru Pugna, consilierul local Alexandru Toniuc şi preşedintele organizaţiei judeţene a Forţei Civice, Gavrilă Urs, sunt singurele oficialităţi care au participat la eveniment.
Câţiva elevi aduşi de profesori şi foarte puţini bistriţeni curioşi de ceea ce se întâmplă la Monumentul Deportaţilor au venit astăzi în faţa Sinagogii Bistriţa pentru a-i comemora pe evreii deportaţi.
Din partea celorlalte partide politice nu a venit niciun reprezentant. Nici instituţiile publice, în afară de Inspectoratul Şcolar Judeţean, nu a trimis niciun reprezentant.
Ultimul supravieţuitor al Holocaustului din Bistriţa-Năsăud, Simion Rezemberg, s-a stins din viaţă anul trecut, în 8 octombrie, chiar cu o zi înainte de comemorarea martirilor evrei.