Vor cu orice pret sa isi recupereze terenul pe care l-au castigat in instanta! Grupul de protestatari care s-a adunat ieri in fata Prefecturii a revenit si astazi in fata institutiei pentru a-si striga nemultumirile. Oamenii spera ca cineva ii va asculta si ca isi vor rezolva intr-un final problema.
Un grup de 20 de bistriteni s-a adunat ieri la ora 15.00 in fata Palatului Administrativ pentru a protesta. Motivul? Oamenii revendica 116 hectare de teren pe care le-au castigat in instanta insa in posesia caruia nu pot intra.
“Venim la voi pana ne dati pamantul inapoi!”, asta au strigat astazi grupul de protestatari. Desi mai putini ca ieri, doar 10, oamenii sunt decisi sa nu renunte pana cand revendicarile lor nu vor fi ascultate si rezolvate in favoarea lor.
Protestatarii promit ca isi vor da intalnire in fiecare zi de la ora 15.00 in fata Prefecturii Bistrita-Nasaud. Acestia au autorizatie de miting, eliberata de Primaria Bistrita, pentru o perioada de o luna.
Oamenii sustin ca au carti funciare pentru 116 hectare de teren in mai multe locuri din Bistrita-Nasaud. Instanta a decis ca acele suprafete le apartin, insa, acestia sunt suparati ca la aproape doi ani de la primirea unei sentinte nu au putut intra in posesia terenurilor.