Dacă elevii se bucură de vacanță, o parte dintre profesori vor merge joi la școală. În Bistrița-Năsăud, 20 aprilie este data în care cadrele didactice vor susține examenul de definitivat.
Examenul național de definitivare în învățământ de anul acesta va avea loc chiar în vacanța de primăvară. Cadrele didactice care au depășit perioada de stagiu minim - de 2 sau 3 ani - trebuie să susțină examenul pentru a se confirma ca titulari pe post.
Candidații trebuie să se prezinte în 20 aprilie la Școala Gimnazială nr. 4 din Bistrița la ora 8:00 cu cartea de identitate.
Conform noii metodologii, de anul acesta au avut posibilitatea de a se înscrie la examen și cadrele didactice care nu au reușit să treacă testarea de trei ori până acum, dar și cele care au obținut licența în urmă cu 7 ani sau mai mult.
„Pentru a putea susţine proba scrisă, pe lângă condiţiile privind vechimea efectivă de predare şi calificativul Bine sau Foarte bine, trebuie îndeplinită şi următoarea condiţie: media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi a evaluării portofoliului să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective”, anunță Ministerul Educației Naționale.
În Bistrița-Năsăud 130 de cadre didactice s-au înscris pentru a susține examenul.
Rezultatele inițiale vor fi afișate în 25 aprilie, urmând perioada de contestații. Notele finale vor fi făcute publice în 30 aprilie.