Peste 500 de profesori, membrii ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant Bistrita-Nasaud, vor organiza un protest pentru a-si arata nemultumirile fata de conducerea tarii si de masurile drastice impuse de acestia. Protestul, care este autorizat, va avea loc maine, cu incepere de la ora 15:00, in fata Palatului Administrativ.
Bistritenii au iesit in strada de mai bine de o saptamana, pentru a-si arata nemultumirile fata de cei care se afla la conducerea tarii si pentru „a se plange” de traiul mizerabil pe care il duc zi de zi.
Protestatarilor li se adauga acum si profesorii bistriteni. Acestia vor organiza maine un mitig autorizat.
„Am depus actele necesare la Primaria Bistrita pentru a ne fi aprobat un protest. La aceste manifestari preconizam ca vor participa peste 500 de membrii ai sindicatului. Protestul va avea loc maine, cu incepere de la ora 15:00, in fata Palatului Administrativ”, a declarat pentru Bistriteanul.ro liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant Bistrita-Nasaud, Emil Moceanu.
Totodata dascalii se pregatesc si de o greva generala. In prezent, se face un referendum in randul sindicalistilor pentru a vedea cati dintre ei sunt sau nu de acord cu o greva generala. Daca mai bine de jumatate dintre membrii sindicatului vor fi de acord cu o greva generala atunci aceasta va fi declansata.