Daca in anii trecuti reprezentantii Directiei Silvice Bistrita-Nasaud se puteau lauda ca au cules 160 de tone de fructe de padure acelasi lucru nu mai pot sa-l spuna si in prezent. In acest an, s-au cules doar 70 de tone de fructe de padure a caror valoare se ridica la suma de 150 de mii de euro.
Din cauza vremii capricioase productia de fructe de padure scade de la an la an. In acest an au fost culese doar 70 de tone de fructe de padure, asta in conditiile in care in urma cu doi ani, angajatii Directiei Silvice Bistrita-Nasaud au cules 160 de tone.
“In acest an a fost culeasa cantitatea de 70 de tone de fructe de padure. Printre acestea se numara afine rosii si negre, zmeura, macese, catina s.a. Valoarea totala a fructelor se ridica la suma de 150 de mii de euro. Cantitatea de fructe este vanduta unei firme din tara care mai apoi le exporta in diferite tari din Europa. Mai avem in stoc inca vreo 30 de tone de fructe care nu au fost inca vandute”, au declarat pentru Bistriteanul.ro reprezentantii Directiei Silvice Bistrita-Nasaud.
Nici in anul trecut productia nu a fost una cu mult mai mare. De pe raza judetului au fost culese 80 de tone de fructe de padure.