Una dintre cele mai importante lucrări de la Lunca Ilvei, susținută din fonduri europene nerambursabile va fi recepționată luna aceasta! Este vorba de modernizarea a peste 11 km de drumuri forestiere de pe raza comunei, investiție în valoare de 1,5 milioane de euro.
Începute în anul 2012, lucrările de modernizare a trei drumuri forestiere de mare interes de la Lunca Ilvei, se apropie de final. Investiția în valoare de 1,5 milioane de euro s-a derulat printr-un proiect accesat de administrația locală de aici, pe Submăsura 125 b, privind îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea silviculturii.
Proiectul a vizat modernizarea, pe o lungime de 11,8 km, a drumurilor forestiere situate în zonele Iliuța – axial, Pârâul lui Galan și Pârâul Calului care iese în șoseaua națională în zona Măgura Calului. Potrivit primarului Flaviu Lupșan, peste 80% din lucrările la acest obiectiv sunt încheiate, urmând ca recepția la finalizarea investiției să aibă loc pe data de 30 iunie.
„La această dată se lucrează intens la cele trei drumuri forestiere, la partea de pietruire, amenajare de șanțuri și rigole, astfel încât la sfârșitul lunii iunie să putem face recepția investiției în prezența reprezentanților firmei constructoare”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.