Trei sculptori români (printre care și Max Dumitraș) au participat recent la vernisajul expoziției “Prin artă mai aproape de Tată și fiu” – dedicată sculptorului român George Apostu.

A fost a treia ediție a evenimentului intitulat “Împreună cu George Apostu la el acasă” și organizat la Stănișești (locul de baștină al artistului) de Asociația de Prietenie Româno-Franceză, Primăria Stănișești și Consiliul Județean Bacău iar proiectul a făcut parte dintr-o serie de manifestări, organizate cu priliejul împlinirii a 80 de ani de la nașterea marelui sculptor George Apostu.

Așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, tabăra a fost girată de nepotul sculptorului, Dinu Apostu, invitații acestei ediții fiind sculptorii Gheorghe Zărnescu, Maxim Dumitraș și Ioan Pop–Vereta. Lucrările executate de artiști au rămas în patrimoniul Casei Memoriale „George Apostu”, care a organizat, cu același prilej, și Simpozionul “Între amintire și actualitate – opera și viața sculptorului George Apostu”, urmat de un recital al artistului Grigore Leșe.

Evenimentul a fost prezentat și moderat de criticul de artă Pavel Șușară.

George Apostu s-a născut în 1934, Stănișești, a absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a studiat sculptura cu Ion Lucian Murnu și Constantin Baraschi. Din 1964, George Apostu a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia,India etc.) iar în 1983 i se atribuie un atelier de creație de către primăria orașului Paris.

Încă din primii ani ai producției sale artistice, Apostu a găsit în creația populară - îndeosebi în sculptura în lemn sau piatră și în piesele de etnografie - temeiurile inovației stilistice, drumul spre modalități de expresie eliberate de clișeele și convențiile unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său, care are forța să individualizeze forme de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală.

Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că și-a însușit esența lecției lui Constantin Brâncuși.

A realizat sculpturi în aer liber la Grenoble (1967) Măgura (1970, 1975), Costinești (1972), Voroneț (1972), Balta Albă - București (1972).

Unul din cele mai cunoscute cicluri ale sale, „Tatăl și Fiul”, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții”, starea de comunicare dintre elementul uman și cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice.

George Apostu a fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a murit la Paris, în 1986, fiind înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise.