Deşi vremea a fost capricioasă şi a plouat atât ieri, cât şi astăzi, nu puţini au fost bistriţenii care au ales să îşi petreacă ziua de duminică în Heidenfield. Din păcate, noroiul şi fumul de grătare au făcut ca tabloul de la serbările oraşului să fie unul cel puţin dezolant.
În acest an, Zilele Bistriţei nu s-au desfăşurat conform planurilor municipalităţii, ploaia şi vântul fiind elementele care au stricat buna dispoziţie şi i-au ţinut pe oameni departe de evenimentele pregătite.
Totuşi, astăzi după ce s-a oprit ploaia, nu puţini au fost cei care s-au încumetat să meargă în Heidenfeld şi să vadă ce a organizat Primăria Bistriţa cu ocazia serbărilor oraşului.
Dezamăgirea a fost însă destul de mare, fumul de la grătare şi noroaiele, aglomeraţia de nedescris şi locurile de parcare mult prea puţine stricând cheful de distracţie.
Mulţi dintre cei veniţi la Viişoara au renunţat repede şi au plecat spre case sau spre terasele din oraş pentru că mizeria şi noroiul din Heidenfield erau peste măsură.
În Centrul Istoric, mai exact pe pietonal, are loc în această seară concertul organizat de municipalitate, care i-a adus la Bistriţa pe Lora, Maxim şi Vama cu Tudor Chirilă. De la ora 23.00 este programat un foc de artificii spectaculos, care va încheia manifestările dedicate Zilelor Bistriţei.