Valsul şi tangoul au ajuns la Lunca Ilvei datorită celor de la Clubul Scenica. Copiii din sat au învăţat să danseze nu doar cele două dansuri, ci şi altele, la fel de spectaculoase. Astăzi, într-un spectacol, au prezentat toate dansurile pe care le știu acum și părinților. Aplauzele le-au răsplătit efortul și scena i-a cucerit pe toți.
Tango, vals, dans modern, dans popular stilizat sau dans tradiţional, toate aceste dansuri au fost învăţate ca la carte și de copiii din Lunca Ilvei, Rodna, Ilva Mică şi Poiana Ilvei în ultimele luni.
Cei de la Clubul Scenica au vrut să le arate copiilor cât de mult se pot distra dansând şi cât de simplu este să înveţi câteva mişcări de vals sau tango, care să te ajute să strălucești atunci când ești pe ringul de dans. Evenimentul a fost un real succes, "învăţăceii" fiind încântaţi de noua experiență ca dansatori și nu oriunde, pe scenă, în spectacolul Scenica. Și costumele au fost minunate, toate fiind concepute special chiar de către echipa Scenica, condusă de Dora Baba.
Acest proiect n-ar fi avut loc fără sprijinul primarilor din Lunca Ilvei (Flaviu Lupşan), Ilva Mică (Aurel Horea), Rodna (Alexandru Năşcan), dar şi al directorilor de la şcolile din cele trei localităţi, respectiv profesorii Ionel Balea, Ocravian Prangate şi Iacob Sângeorzan.
Nu doar autorităţile şi conducerea şcolilor s-au implicat în acest proiect, ci şi părinţii copiilor, aceştia susţinându-i şi încurajându-i să participe la orele de dans pentru ca mai apoi cu toții să se bucure și să se îndrăgostească de scenă. Una din ce în ce mai mare dacă vor pune multă muncă pe lângă talent.