Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a explicat astăzi că situația actuală în ceea ce privește rularea filmelor la cinematograf nu îl mulțumește. Președintele este de-a dreptul contrariat de faptul că e nevoie de atât de multe autorizații.
Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, nu a putut să dea astăzi data exactă când bistrițenii vor putea viziona primul film la cinematograful Dacia, însă speră că nu mai târziu de jumătatea lunii septembrie.
Se pare că lucrurile s-au încurcat din cauza autorizațiilor care trebuie obținute. Dacă autorizația din partea Insepctoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a fost obținută în sfârșit, după ce au fost necesare mici modificări, însă se mai așteaptă acceptul din partea Consiliului Național al Cinematografiei. La CNC au fost trimise toate documentele și acum se așteaptă autorizația.
Radu Moldovan s-a arătat intrigat de faptul că totul se mișcă atât de încet, mai ales pentru că ISU și-a dat acordul de funcționare - unul dintre cei mai importanți pași. Acum, totul ține de Consiliul Național al Cinematografiei, atât Consiliul Județean BN, cât și cinematograful aflându-se în așteptare.