In fata legii suntem si asa trebuie sa fim: egali si responsabili! Mi-e greu insa sa-i vad pe cei doi elevi ai mei in ipostaza descrisa de presa.

Primul, Alex, un copil inalt, brunet, cu o constitutie astenica, ochi negri, limbut si uneori...bilingv! Nu excela la materia mea, nu vorbea fluent asa ca amesteca frecvent cuvinte din romana si engleza rezultand de cele mai multe ori o Romgleza inteleasa doar de el.

In ultima vreme incepuse se se descurce si ma bucuram ca o luasem pe drumul cel bun. L-am intrebat ce-l determinase sa se apuce mai serios de invatat. Mi-a explicat ca tatal lui il facuse sa inteleaga ca, daca nu ai “scoala” in ziua de azi nu ai nimic.

Sa fi fost oare atractia banilor, societatea sau exemplele nenumarate din viata de zi cu zi cele care l-au convins ca lucrurile stau cu totul altfel si l-au transformat peste noapte in “capul gruparii”?

Celalalt, Horatiu, parea un copil echilibrat. Fata, incadrata de un par blond, carliontat, iesea in evidenta prin ochii mari, albastri, limpezi. Aceeasi privire, doar ca pierduta si extrem de trista, am regasit-o la mama lui. O privire pe care nu cred ca o voi uita prea curand. Spre deosebire de Alex, Horatiu este extrem de talentat, istet, fluent in limba engleza si capabil oricand sa sustina o discutie cu argumente.

Figura angelica parea mereu in contradictie cu replicile serioase, mature. Nu era neaparat harnic, dar reusea mereu sa faca fata situatiei. Mi-e greu acum sa cred ca imginea promovata in ultimele zile este aceiasi cu a copilului pe care incercam, si speram ca am reusit, sa-l educam.

Povesteam cu ei frecvent, le dadeam sfaturi mascate sub forma unor sugestii. Cu adolescentii e destul de greu. Nu le poti da sfaturi fara sa te suspecteze ca incerci sa le controlezi viata. Poate trebuia sa fi fost mai categorici. Noi si mai ales parintii!

Acum e tardiv. Mult prea tarziu pentru "trebuia sa...". Vad, dar nu cred. Citesc si nu inteleg. De fapt, nu am inteles niciodata de ce recurg tinerii la astfel de lucruri. Din teribilism? Pentru a da sens unei existente careia nu i-au gasit inca sensul? Pentru a se simti eliberati de constrangeri? Pentru a se simti liberi?

Pentru cei doi, Hori si Alex, printr-o ciudata ironie, dorinta de libertate s-a transformat in lipsa libertatii. Imi revin, obsedant, in minte intrebarile surorii mele. Intrebari la care, cel putin in cazul de fata, nu am gasit inca raspunsuri: "Ce putem face si nu facem?", "Ce facem si nu putem desface?", "Ce facem cand nu mai putem face?" 

Lupsan Viorelia

Prof. limba engleza

Colegiul Tehnic Infoel