Dacă bugetarii vor ofta şi în acest an cu gândul la primele de Paşte, când vine vorba despre cei care lucrează la privat Iepuraşul e mai generos. Cine lucrează la stat şi-a luat adio de la primele de sărbători, însă angajatorii din sistemul privat sunt darnici şi şi-au cadorisit angajaţii cu prime frumuşele.
Dacă în cazul bugetarilor primele de sărbători sunt un vis la care poate unii nici nu mai speră, cei care lucrează în domeniul privat se bucură că la sărbătorile mari de peste an, patronii îi premiază şi le dau fie bani, fie altfel de cadouri.
Primele variază în funcţie de cifra de afaceri a firmei, dar şi de vechimea şi performanţele angajatului.
În Bistriţa, la marile fabrici spre exemplu, primele au pornit de la 200 de lei şi au ajuns chiar şi la 700 de lei.
Ceva mai mici sunt primele la firmele care au mai puţini angajaţi şi cifra de afaceri mai mică.
Spre exemplu, angajaţii magazinelor alimentare au primit prime între 100 şi 150 de lei sau cei de la firmele care fac curăţenie, pentru că a fost o perioadă profitabilă, au primit prime de Paşte chiar şi de 250 de lei.
În cazul micilor întreprinderi, dacă nu s-au dat bani sau tichete valorice, s-au făcut pachete cadou cu alimente, carne de miel, vin sau cozonaci.