Pe vremuri, ziua de 24 februarie era socotită începutul anului agricol, iar românii o celebrau ca pe o adevărată sărbătoare a îndrăgostiţilor, a tinereţii şi a bunei-dispoziţii. Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul!

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubăreţ nevoie mare, nu blând ca Sfântul Valentin, ci năvalnic - el era la daci zeul care, ca un „naş cosmic", oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.

În decursul anilor această traditie s-a extins şi la oameni, astfel că, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlneau pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor care se „logodesc" în acestă zi.

Dar Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, iar de ziua lui se făceau petreceri care se lăsau de multe ori cu viitoare căsnicii, tinerii strigând sau salutându-se în această zi cu „Dragobetele sărută fetele!".

Chiar dacă pe teritoriul judeţului nostru nu este atestat Dragobetele în manifestările sale mitice pregnante, aşa cum se întâmplă în alte zone folclorice – ziua de 24 februarie nu este o zi oarecare: sătenii din Bistriţa-Năsăud o numeau Capul Primăverii şi respectau câteva superstiţii legate de urşi, şerpi sau alte vieţuitoare care iernează sub pământ.

Nu se lucra în această zi, iar Victoria Găurean din Târlişua povesteşte că „la Capu’ Primăverii ursu' iese să-şi vadă umbra. Dacă nu şi-o vede, se întoarnă 40 de zile în bârlog. Dacă şi-o vede, iese din bârlog şi înseamnă că se face primăvară devreme. Tăt în această zi, şarpele se întoarnă în văgăună pă ceia parte, cu capu’ spre ieşire şi iese tocmai de Alexie. De aia în zîua asta nu trebe să ieşi din casă neafumat. Te afumi cu cârpe de tri ori şi nu trebe să calci desculţă pe jos până ce nu te afumi. Nu m-am afumat într-un an şî tăt anu’ am călcat pe gândaci!”

Mărturiile sale sunt consemnate în volumul Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi Zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, realizat de profesorul Vasile V Filip şi Menuţ Maximinian.

Pe câmpie, la Sălcuţa, mai subzista prin 1996, referitor la ziua de 24 februarie, amintirea vagă a unui nou început: „Atunce vin păsările, vin berzele, vin raţăle sălbatice, vin gâştele, vin rândunelele – tăte păsările alea care să duc toamna…”, explică Ana Hosu din Sălcuţa.