Aşa cum a mai obişnuit şi în anii anteriori, primarul Ovidiu Creţu trimite scrisori, înştiinţări de plată şi broşuri cu Bistriţa, direct prin poştă, bistriţenilor. Bugetul alocat pentru acest lucru este de aproape 70.000 de lei, iar cu aceşti bani ar trebui ca peste 40.000 de locuitori ai oraşului să primească astfel de plicuri în poştă.
În total, municipalitatea va cumpăra 41.484 de plicuri în care bistriţenii vor găsi scrisoarea anuală a primarului Ovidiu Creţu, o broşură ce cuprinde realizările administraţiei în mandatul 2012-2016, dar şi înştiinţări de plată a taxelor şi impozitelor.
Aşa cum bine s-a stabilit şi în caietul de sarcini, broşura va avea 16 pagini, iar prima dintre ele va fi cu primarul Creţu care are şi un mesaj de trasmis bistriţenilor. „Stimați locuitori ai Bistriței, am parcurs împreună cu dvs. un ciclu electoral, o etapă în care datorită votului pe care l-ați dat în 2012 ați decis să conduc administrația municipiului și vin acum, la încheierea mandatului, în fața dvs. cu o scurtă trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am realizat împreună”, va apărea pe prima pagină a broşurii ce urmează să fie pusă în poştă.
Din broşură nu vor lipsi imaginile cu realizările pe care primarul Ovidiu Creţu le-a avut în ultimii trei ani. Municipalitatea a primit deja ofertele pentru stabilirea firmei care să se ocupe de tipărirea şi distribuirea plicurilor cu scrisori, broşuri şi înştiinţări.
Bugetul alocat a fost de 66.666 de lei şi în câteva zile va fi stabilit şi cine se va ocupa de punerea în aplicare a acestei idei.