Odată cu momentul în care Bistrița a intrat oficial în atmosfera de sărbătoare și a fost pornit iluminatul festiv, primarul Ovidiu Crețu a făcut și un anunț important pentru comunitate: vom schia iarna aceasta pe pârtia din Wonderland.
Pârtia din Wonderland a devenit un subiect de discuție aflat pe buzele tuturor bistrițenilor. Pe Dealul Cocoșului s-au investit foarte mulți bani, însă anul trecut nu s-a putut schia.
Anul acesta, „prognoza” nu era favorabilă, fiind probleme cu omologarea. Până la urmă și acest lucru a fost rezolvat, iar acum bistrițenii trebuie să aștepte frigul sau zăpada.
Primarul Ovidiu Crețu a anunțat astăzi, odată cu inaugurarea Târgului de Crăciun, că singurul lucru care lipsește acum e zăpada sau frigul. Odată ce va fi suficient de frig sau dacă va ninge destul, primarul Bistriței spune că pârtia va putea fi, în sfârșit, utilizată.