Chiar dacă la şedinţa ordinară proiectul nu a fost aprobat, edilul nu se dă bătut şi convoacă o nouă întrunire a aleşilor locali. Luni, 2 septembrie, va avea loc o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, iar aleşii vor dezbate şi vor supune la vot organizarea referendumului privind centura ocolitoare a Bistriţei.
În cadrul şedinţei ordinare care a avut loc în urmă cu două săptămâni, proiectul nu a fost aprobat, pentru că întâlnirea a fost suspendată.
La acea dată, democrat-liberalii au precizat că susţin organizarea unui referendum pe această temă, dar că nu sunt de acord cu întrebarea pe care primarul Creţu vrea să o pună: „Sunteţi de acord ca pe bani europeni să fie construită o centură ocolitoare în municipiul Bistriţa?”.
La şedinţa trecută discuţiile s-au întins mai bine de o oră, timp în care grupul PDL, condus de Gheorghe Tuţă, s-a contrat cu primarul şi cu cei din PSD. Într-un final, democrat-liberalii au plecat de la şedinţă supăraţi că nu au fost lăsaţi să vorbească atât cât vor.
Cu absenţa grupului PDL, dar şi a celor de la PER, cei doi ecologişti neprezentându-se deloc la întrunire, şedinţa s-a anulat pentru că numărul de consilieri prezenţi era prea mic pentru a fi legal constituită.
Primarul Ovidiu Creţu insistă şi aduce, din nou, pe masa de şedinţă acest proiect care va intra în dezbatere luni după masă. Aleşii locali vor decide dacă sunt sau nu de acord cu organizarea unui referendum legat de amenajarea unei variante ocolitoare a municipiului.