Primarul Ovidiu Cretu nu renunta la visul de a construi un complex de agrement in municipiu. El spune ca a obtinut toate avizele necesare cu exceptia celui de la Agentia pentru Protectia Mediului care a cerut efectuarea unui studiu de impact asupra bistritenilor cu privire la construirea Wonderland-ului.
Ovidiu Cretu nu renunta la ideea de construi un complex de agrement in municipiu. Acesta spune ca spera ca va primi pana la urma si avizul de la Agentia pentru Protectia Mediului si ca va putea face in continuare demersurile pentru realizarea proiectului.
Pentru a obtine avizul de la APM autoritatile locale au fost obligate sa expuna PU -ul Wonderland pentru bistritenii care doresc sa faca sugestii sau care au nemultumiri cu privire la construirea complexului.
Timp de 45 de zile bistritenii au putut sa aduca propuneri pentru Wonderland sau sa spuna care sunt nemultumirile legate de acest proiect.
Primarul Cretu spune ca niciun bistritean nu a venit sa se planga de faptul ca sunt nemultumiti de ridicarea Wonderland-ului dar si ca nimeni nu a venit cu propuneri concrete pentru un anumit punct de atractie in Wonderland.
Edilul sustine ca patinoarul, aerodromul, heliportul, sala polivalenta, terenurile de sport, bazinele cu apa, restaurantele si toate celelalte puncte de atractie vor fi un plus si un atu pentru dezvoltarea turismului din Bistrita - Nasaud.
“Din pacate nu vom putea obtine nicio finantare. Doar pana in 2009 se puteau obtine finantari pentru astfel de proiecte. Noi vom aloca bani doar pentru utilitati si pentru partia de schi. Restul obiectivelor vor fi realizate de catre investitori, pe banii lor” a declarat primarul Ovidiu Cretu in cadrul unei conferinte de presa.
Pentru partia de schi autoritatile locale au in plan sa aloce o suma de 2.000.000 de euro.
“Daca vor fi investitori care vor dori sa realizeze partia pe banii vor va fi mult mai bine decat sa dam bani de la buget. Am face economie, dar deocamdata nu stim ce va fi” a mai adaugat Ovidiu Cretu.
Ovidiu Cretu spera ca vor fi obtinute toate avizele si ca incepand de anul viitor sa se poate trece la concesionarea terenurilor si sa se inceapa lucrarile.