Primarul Ovidiu Creţu spune că municipalitatea doreşte să cumpere stadionul Gloriei, dar în rate de maxim 2 milioane de lei anual, în 15 ani. El este de părere că acesta nu trebuie să ajungă pe mâini străine, iar varianta ca primăria să administreze şi echipa nu este una fezabilă.
Clubul Gloria Bistriţa doreşte să vândă primăriei terenul, iar suma vehiculată pentru efectuarea tranzacţiei este de 10 milioane de euro.
Întrebat care este poziţia sa, edilul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că "trebuie să ne asigurăm că tot ceea ce s-a realizat prin efortul bistriţenilor şi al unităţilor economice să nu ajungă pe mâini străine. Mă refer să nu ajungă să fie transformat în altceva sau să fie lăsat în paragină. Dorim ca tot ceea ce s-a realizat acolo să fie păstrat în bune condiţii şi să fie folosit pentru sport. Nu ascund faptul că nu intenţionăm să scoatem Gloria afară din stadion, ci dimpotrivă, dorim să o susţinem şi să o sprijinim să revină în prima ligă a fotbalului românesc".
Acesta a mai precizat că mizează pe faptul că, în condiţiile în care primăria este singurul cumpărător, se va putea găsi o variantă rezonabilă de plată, pe circa 15 ani, cu o rată nu mai mare de 2 milioane de lei anual.
Ovidiu Creţu a mai precizat că primăria are intenţia de a susţine clubul Gloria şi nu de a-l lichida.