Chiar dacă pârtia de ski din Wonderland este gata, veștile nu sunt deloc bune pentru cei care sperau să dea o tură cu schiurile în curând! Primarul Ovidiu Crețu speră ca aceasta să fie deschisă oficial până la finalul anului.
Cititorii Bistrițeanul.ro au vrut să afle când vor putea schia în Wonderland, acum că pârtia de ski a fost finalizată... Din păcate, primarul Ovidiu Crețu nu vine cu vești prea bune: „pârtia este funcțională, dar nu știm când o să fie pusă în funcțiune deoarece nu găsim o firmă care să opereze ceea ce există aici. Nu mi-am imaginat că va fi atât de greu să găsim o firma care să aibă oameni specializați în operarea telescaunului. Sper că până la finalul acestui an să reușim să încheiem un contract cu o firmă care să se ocupe de aceste activități și să punem pârtia de schi în funcțiune”, a explicat edilul.
Primăria Bistrița caută încă din luna august un operator pentru prestarea serviciilor de operare a telescaunului și întreținerea pârtiei, însă nu a reușit deocamdată să găsească o firmă care să îndeplinească condițiile impuse de ISCRIR București.
Firme interesate de concesionarea acestui serviciu există, însă acestea nu au oameni specializați, cu acte în regulă, care să efectueze serviciile de operare a instalației de telescaun, de deservire a pârtiei de schi, de întreținere a pârtiei și a instalațiilor de produs zăpadă, dar și a celorlalte servicii conexe...
În ședința de săptămâna trecută, consilierii municipali au aprobat și taxele care vor fi percepute celor care vor să petreacă o zi în Wonderland. Detalii puteți găsi AICI:
Pârtia are peste 1,2 km lungime și este dotată cu un telescaun cu patru locuri, instalație de nocturnă și instalație pentru produs zăpadă artificială. Lucrările au fost executate de o companie din Pitești și au costat 24 milioane de lei, inclusiv TVA.