Primarul Ovidiu Crețu le-a spus ieri consilierilor locali, puși pe schimbări esențiale în contractul negociat de primărie cu Vitalia, pentru transportul gunoaielor din Zăvoaie, că firma are la dispoziție încă ani buni pentru a muta deșeurile bistrițenilor la Tărpiu.
„În conformitate cu contractul de concesiune, Vitalia are obligația să transporte deșeurile stocate pe parcursul celor opt ani ai contractului. Nu este nici o prevedere a respectivului contract prin care Vitalia să fie obligată într-un anumit timp să transporte deșeurile stocate, nici de la noi, nici de la Beclean, nici din altă parte. Desigur că prețul la care se face depozitarea este tariful stabilit inițial. Modificarea tarifului de anul acesta ar fi trebuit să aducă, în opinia Vitaliei și modificarea tarifului pentru deșeurile depozitate la Tărpiu provenite din deșeurile deja stocate. Deci, punctul lor de vedere este clar și de aceea au și atacat în justiție și încearcă să anuleze hotărârea respectivă a Consiliului Județean. Modificările solicitate de consilierii locali ar duce la reluarea negocierilor cu Vitalia, care nu este deloc sub presiunea timpului. Vitalia are în față încă șapte ani de contract ca să ducă gunoaiele. Chiar cred că sunt interesați să nu înceapă transportul până când nu se va finaliza și procesul cu Consiliul Județean pentru că ei, dacă câștigă respectivul proces, înseamnă că noi vom fi obligați să plătim nu la 42 de lei/tonă ci 68 lei/tonă. De aceea, subliniez încă o dată faptul că modificările astea pe care consiliul local are dreptul să le facă, vor duce la blocarea situației, din nou. Am avertizat că ei nu se grăbesc prin contractul de concesiune, au la dispoziție opt ani în care să facă acest transport, noi suntem cei care ne grăbim! Ei nu au niciun alt angajament. Din punctul meu de vedere ar trebui să acceptăm contractul în forma care-l acceptă și Vitalia și să începem să mutăm gunoaiele din această zonă care poate să se transforme într-o zonă de pericol”, le-a spus primarul consilirilor locali.
Nu a fost însă suficient de convingător așa că proiectul prin care trebuiau aprobate contractele de transport și depozitare a picat la vot.
În aceste condiții, dacă Primăria Bistrița nu se va preocupa rapid de găsirea unei soluții legate de transportul gunoaielor din Zăvoaie riscă amnezi drastice de la autoritățile de mediu.
De la Bistrița ar trebui transportate la Tărpiu peste 30.000 de tone de deșeuri vechi, stocate temporar în zona Zăvoaie.