Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru mâine, 10 februarie, data la care va da o soluție în dosarul de incompatibilitate a primarului Ovidiu Creţu. Primarul Bistriței este convins că va câștiga, la fel ca și președintele Klaus Iohannis. Ba mai mult, a angajat-o chiar pe avocata lui Iohannis, să îl reprezinte în procesul cu ANI.
Ziua de mâine este una extrem de așteptată atât de primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, cât și de partidele politice din opoziție care visează de luni bune la fotoliul de primar al Bistriței.
În timp ce unii se antrenează pe margine,pentru a prelua conducerea primăriei municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu este cât se poate de optimist că mâine, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, îi va da o sentință favorabilă.
Primarul Bistriței a spus de mai multe ori că situația incompatibilității sale este identică cu cea a președintelui Klaus Iohannis și dacă acesta va câștiga, cu siguranță și el va avea aceeași soartă.
La începutul acestui an judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au stabilit că actualul președinte al României, nu a fost incompatibil cu funcția de primar al orașului Sibiu, așa cum susținea Agenția Națională de Integritate.
Aceeași instituție a considerat că primarul Bistriței s-a aflat şi el în incompatibilitate pe o perioadă de aproape luni cât Ovidiu Crețu a fost și reprezentant în cadrul SC Business Park Bistrița Sud SRL, societatea creată de municipalitate pentru Administrarea Parcului Industrial Bistrița Sud.
Spre deosebire de procesul lui Klaus Iohannis, care a câștigat la Curtea de Apel Sibiu, primarul Bistriței a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Cluj. Astăzi a recunoscut că procesul pe care l-a avut la Curtea de Apel nu l-a tratat cu foarte multă seriozitate.
La a doua strigare, la recurs Ovidiu Crețu a luat cât se poate de în serios procesul cu Agenția Națională de Integritate și a angajat-o chiar avocata lui Klaus Iohannis care a câştigat procesul preşedintelui zilele trecute. Aceasta, reprezintă o firmă importantă de avocatură din București, și a fost alături de primarul Bistriței în sala de judecată, pe 27 ianuarie, când s-a judecat recursul înaintat de primarul Crețu.
Edilul este convins că mâine sentința va fi una favorabilă și își va duce mandatul la bun sfârșit.