Noaptea trecută, primarul comunei Șieu, Olimpiu Iuga Napeu, a decedat. Acesta avea probleme cardiace, iar în urmă cu câteva zile suferise și un infarct, fiind transportat la o clinică din Mureș, unde a și fost operat.
Noaptea trecută a murit primarul comunei Șieu, Olimpiu Iuga Napeu. Acesta avea probleme cardiace, fiind internat la o clinică de specialitate din Mureș, după ce suferise un infarct. Acesta suferise un infarct chiar în ziua în care trebuia făcută recepția unui drum comunal. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Medicii ajunși la fața locului au hotărât să cheme un elicopter SMURD, primarul fiind transportat de urgență la Mureș. Acolo, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale. Dacă în prima zi după operație starea sa părea să se îmbunătățească, în zilele următoare acesta s-a simțit tot mai rău, decedând în cursul nopții trecute.
Olimpiu Iuga Napeu se afla la al treilea mandat, având planuri mari pentru următorii patru ani, printre care alimentarea cu apă, reabilitarea și modernizarea străzilor, școlilor și grădiniței. Potrivit președintelui de Consiliu Județean, care a și postat un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de Facebook, problemele cardiace ale primarului au fost cauzate de munca stresantă.
„Cerul plânge...Am aflat în urmă cu câteva minute de plecarea dintre noi a unui om de vază al Județului Bistrița-Năsăud, Olimpiu Iuga Napeu, Primarul Comunei Șieu.Vestea a venit ca un trăsnet pentru colegii și prietenii lui Olimpiu și mie încă nu-mi vine să cred că această veste este reală și Olimpiu nu mai este printre noi. Munca stresantă din administrație și-a spus cuvântul în cazul lui Olimpiu, un om care a ținut la comunitatea din Șieu ca la propria familie.Rămas bun prieten drag! Vei rămâne veșnic în sufletele noastre, ale celor care au avut bucuria să te cunoască!”, a postat pe pagina sa de Facebook președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan.
„Calm. Imperturbabil uneori. Și harnic. Și tăcut. Așa a fost Olimpiu Iuga Napeu. Un primar foarte bun, un om la fel. Nu pot să cred că nu mai este printre noi. Prea tânăr pentru a pleca, mult prea tânăr. Este cu adevărat o veste care te dărâmă, pentru că acest om a fost în ultimii 10 ani mereu în mijlocul nostru, un coleg extraordinar. Să-i dea Dumnezeu odihnă veșnică, iar familiei și tuturor celor care l-au cunoscut mângâiere. Dumnezeu să-l ierte!”, a postat pe Facebook deputatul Daniel Suciu.