În această săptămână are loc la Bruxelles, în sediul Comitetului Regiunilor, cea de-a 6-a Reuniune Europeană a Oraşelor Mici. Evenimentul reuneşte aleşi locali şi experţi în politici locale, care vor trece în revistă diversele practici privind cooperarea între oraşe şi municipii în Uniunea Europeană.
Organizat de Confederaţia oraşelor şi municipiilor din Uniunea Europeană (CTME) şi de către Comitetul Regiunilor, evenimentul reuneşte aleşi locali şi experţi în politici locale, care vor trece în revistă diversele practici privind cooperarea între oraşe şi municipii în Uniunea Europeană.
În cadrul reuniunii din aceste zile este dezbătută de asemenea problema tranziţiei energetice, văzută ca o posibilitate de dezvoltare a economiilor locale. Un alt subiect aflat în atenţia participanţilor la conferinţă este cel al alegerilor europene de anul viitor, din punctul de vedere al autorităţilor locale şi al primarilor de localităţi.
Noua politică europeană de coeziune şi noile oportunităţi pentru oraşele mici figurează şi ele pe agenda discuţiilor. Potrivit primarului Nicolae Moldovan, vicepreşedinte al Confederaţiei Oraşelor şi Municipiilor din Uniunea Europeană, reuniunea de la Bruxelles se va încheia cu semnarea unei declaraţii comune a şefilor de administraţii locale prezenţi la întâlnire.
Cooperarea intercomunală este o practică obişnuită pentru municipalităţile cu mai puţin de 50.000 de locuitori din Uniunea Europeană, iar modalităţile de cooperare sunt foarte diferite.
Decizia înfiinţării Confederaţiei Oraşelor Mici din Europa a fost luată în cadrul evenimentului organizat de Asociaţia Oraşelor din România la Bucureşti, în 30 septembrie - 01 octombrie 2010, la care au participat oraşe din mai multe ţări europene.
Confederaţia Oraşelor şi Municipiilor din Uniunea Europeană (CTME) are ca scop reprezentarea intereselor oraşelor mici şi a municipiilor la nivel european şi schimbul de bune practici între membrii săi. De asemenea, CTME doreşte să reprezinte cetăţenii din oraşele şi municipiile Uniunii Europene, să consolideze vizibilitatea acestora faţă de instituţiile centrale europene, apropierea comunităţilor locale din Uniunea Europeană, pentru a permite participarea pe deplin a comunităţilor locale la construcţia europeană.
Preşedintele CTME este Martin Malvy, preşedinte al Association des petites villes de France (APVF) şi al Regiunii franceze Midi-Pyrénées iar vicepreşedinte este Nicolae Moldovan, primar al oraşului Beclean, judeţul Bistriţa – Năsăud, România.