Primăria Bistriţa are în plan să modernizeze clădirea pe care o are pe strada Dobrogeanu Gherea la numărul 15. În prezent, acolo se află sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, iar municipalitatea vrea să transforme clădirea într-un dispecerat operativ pentru ordine publică şi servicii de protecţie civilă.
Deocamdată nu se ştie cât va costa investiţia şi nici când vor începe lucrările de modernizare, asta pentru că primii paşi pentru ducerea la bun final a acestei idei, se fac abia acum. Autorităţile locale caută o firmă dispusă să facă documentaţiile tehnice necesare, iar pentru acest lucru a fost alocat un buget de 95.038 de lei, bani cu care să fie întocmită documentaţia tehnico-economică.
Municipalitatea are în plan să modernizeze clădirea aflată pe strada Dobrogeanu Gherea la numărul 15, imobil ce e în subordinea Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa şi unde în prezent îşi are sediul SVSU Bistriţa.
După modernizare clădirea va avea un regim de înălţime cu subsol, parter, etaj şi mansardă, iar pe lângă birouri şi sala de şedinţe va cuprinde şi sala dispeceratului, vestiare, depozite, sala de instruire, o sală pentru pregătire fizică sau o cameră pentru depozitarea armamentului.
Nu este prima dată când municipalitatea are în plan să modernizeze clădirea. În urmă cu câţiva ani s-a discutat despre reabilitarea imobilului şi mutarea sediului Poliţiei Locale Bistriţa acolo, însă planul s-a schimbat şi noul dispecerat al Poliţiei Locale va fi construit în fostul punct termic aflat pe strada Gării.