Municipalitatea a vrut să cumpere un teren aflat pe strada Bistricioarei pe care avea în plan să amenajeze o parcare supraetajată. Deocamdată s-a renunţat la acest plan, mai exact la cumpărarea terenului.
Terenul aflat pe strada Bistricioarei era de mult timp „vânat" de municipalitate, care se confruntă tot mai des cu problema lipsei locurilor de parcare. Pentru că şoferii se plâng veşnic că nu au unde să îşi lase maşinile pentru că locurile de parcare sunt mult prea puţine, conducerea Primăriei Bistriţa a căutat soluţii.
Una dintre cele găsite a fost amenajarea unei parcări supraetajate pe strada Bistricioarei. A fost identificat şi terenul care aparţine unui bistriţean care ar fi fost dispus să îl vândă.
Deşi s-au purtat negocieri şi ambele părţi s-au arătat interesate să ajungă la un acord, reprezentanţii Primăriei şi proprietarul nu au bătut palma. Se pare că problema a fost preţul. Aceştia nu au reuşit să ajungă la un acord, astfel că negocierile au fost fără niciun rezultat.
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de astăzi era un proiect care prevedea aprobarea achiziţionării terenului de pe strada Bistricioarei, dar întrucât nu s-a ajuns la un acord în privinţa preţului, primarul Ovidiu Creţu, iniţiatorul proiectului, a decis să îl retragă de pe ordinea de zi.