Fără premii în bani sau alte bunuri, concursul „Sunt mândru de Bistriţa" este pentru toţi cei care se mândresc cu Bistriţa şi cu locurile frumoase ale acestui oraş. Primarul Creţu spune că cele mai frumoase fotografii vor fi expuse pentru a putea fi admirate de toată lumea.
Despre concursul „Sunt mândru de Bistriţa" a vorbit astăzi primarul Creţu la o conferinţă de presă în care a lansat provocarea pentru bistriţenii care vor să arate că le place oraşul.
În cadrul acestei competiţii pot fi trimise una sau mai multe fotografii cu locuri frumoase din Bistriţa, imagini care să arate de ce cei care le-au surprins apreciază frumuseţea şi istoria oraşului.
Primarul a precizat că nu vor exista premii în bani, dar că municipalitatea a ales o altă metodă de a-i răsplăti pe câştigători.
„Din fotografiile primite se vor realiza panouri mai mari pe care le vom pune pe cele de afișaj sau dacă vor fi multe vom face un panou special sau un mash undeva. Premiul constă practic în publicarea pozelor respective", a declarat primarul Ovidiu Creţu.
Deocamdată municipalitatea nu a pus la punct toate detaliile legate de concurs şi nici perioada de desfăşurare a acestuia, însă urmează ca în scurt timp aceste amănunte să fie stabilite şi să fie anunţate tuturor celor interesaţi de competiţie.