Pensionarii cu pensii de până la 500 de lei sunt așteptați să solicite tichetele sociale pentru medicamente, de la Primăria Năsăud, Serviciul Public de Asistență Socială.
La inițiativa primarului orașului Năsăud, s-a aprobat, prin HCL nr.84 din 29.09.2015, acordarea unor beneficii de asistență socială, sub formă de tichete sociale, persoanelor care beneficiază de pensie de stat în cuantum de până la 500 lei lunar, din orașul Năsăud.
Valoarea nominală a tichetelor este de 50 lei, iar aceste tichete se vor acorda trimestrial.
ACTE NECESARE:
- cerere tip (de la Primărie);
- copii după actul de identitate:
- cuponul de pensie din luna anterioară depunerii cererii.
Sub sloganul „Din grijă pentru sănătate” aceste tichete vor fi distribuite celor în drept, exclusiv pentru achiziționarea de medicamente.
Medicamentele pot fi achiziționate de la farmaciile de pe raza orașului Năsăud.
Purtător de cuvânt,
Dana Cosma-Someșan