Asta susţin reprezentanţii Primăriei Bistriţa când vine vorba despre construcţia care lega Direcţia de Patrimoniu de o clădire aflată în apropiere. Reprezentanţii primăriei spuns că totul va fi refăcut şi că proprietarul de drept al imobilului a cerut deja să-i fie eliberat certificatul de urbanism.
„Spaţiul respectiv şi poarta au fost dărâmate cu acordul proprietarului. Acesta a cerut deja să îi fie eliberat certificatul de urbanism pentru că ceea ce a fost dărâmat să fie refăcut. Nu ştim deocamdată exact ce anume se va construi acolo, vom afla doar când se va elibera autorizaţia de construcţie”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Pe strada Gheorghe Şincai, vis-a-vis de Primăria Bistriţa, a fost dărâmată o clădire veche, iar în locul acesteia a fost ridicat un nou imobil.
Construcţia a fost făcută special pentru Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistriţa. Când au început lucrările a fost dărâmată şi o poartă de acces, dar şi un spaţiu aflat la etajul I.
Chiar dacă lucrările la Direcţia de Patrimoniu au fost finalizate, în locul porţii dărâmate a rămas un spaţiu gol despre care însă primaria susţine că va fi refăcut. Greu de crezut cât timp lucrarea urmează a fi predată, iar pe partea cu clădirea dărâmată finisajele s-au făcut.