Primăria Bistrița are un contract cu firma Supercom pentru colectarea cadavrelor de animale de pe stradă. Doar în 2017, de la începutul anului până acum, primăria a plătit pentru aceste servicii peste 100.000 lei.
Firma Supercom, cea care colectează și transportă deșeurile din municipiu, se ocupă și de colectarea cadavrelor de pe stradă.
Pentru acest serviciu, plata se face la kilogram. Primăria Bistrița plătește 47.11 lei pe kilogram pentru ca firma să își facă treaba.
Numai de la începutul anului 2017 și până în prezent, primăria a plătit firmei Supercom pentru colectarea a 2.166 kilograme. După un calcul simplu constatăm că suma pe care a încasat-o Supercom pentru acest serviciu în 2017 este de 102.040 lei.