Atât speră Primăria Bistriţa să obţină pentru a putea moderniza unul dintre cele mai vechi licee din Bistriţa. Deocamdată nu se ştie exact ce lucrări ar urma să fie făcute, însă municipalitatea speră că cele cinci milioane de euro vor da imobilului construit în secolul XX o nouă faţă.
Clădirea dată în folosinţă în anul 1911 a fost iniţial Colegiul Evanghelic German şi păstrează toate elementele de arhitectură de la acea vreme. Din păcate, odată cu trecerea anilor, construcţia s-a degradat şi ar avea nevoie de reparaţii la acoperiş, tencuială, vopsea exterioară, instalaţii electrice şi cele de încălzire şi băi.
Municipalitatea vrea o finanţare de cinci milioane de euro pentru modernizarea corpului A de clădire de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.
Primăria Bistriţa va pregăti un proiect şi va trebui să facă şi un studiu de fezabilitate în urma căruia să fie stabilite exact intervenţiile care vor trebui făcute la clădirea liceului.
Scopul modernizării este conservarea, protejarea şi valorificarea clădirii, dar şi introducerea construcţiei ce adăposteşte un colegiu emblematic din Bistriţa-Năsăud în circuitul turistic.
Dacă finanţarea va fi aprobată, modernizarea corpului A de la „Liviu Rebreanu” va fi cea mai costisitoare dintre toate cele făcute până acum la şcolile din Bistriţa.