Aproape 500 de dosare de insolvență, deschise de Primăria Bistrița mai există încă pe rolul instanțelor de judecată, municipalitatea încercând în acest mod să își recupereze datoriile istorice de la firme. Primăria are de recuperat numai de la firmele care nu și-au plătit dările la buget peste 8 milioane de lei.
Aproape 2.000 de somații și titluri executorii au trimis angajații municipalității celor peste 22.000 de contribuabili care au restanțe la buget. Datoriile depășesc 12,6 milioane de lei, primăria Bistrița fiind nevoită să ceară insolvența pentru aproape 500 de firme care au datorii istorice la bugetul local.
Din cei 5.630 de contribuabili, persoane juridice, 1.533 au încheiat anul cu datorii uriașe la bugetul local care ajung la 8.225.343 de lei.
Persoanele fizice, care „au uitat" să treacă pe la casieriile municipalității înregistrau și ele debite restante, la finele anului trecut, de 4.439.465 de lei, din cei 52.000 de contribuabili peste 17.000 având restanțe.
Angajații municipalității au trimis 41.720 de plicuri privind înștiințarea de plată a taxelor și impozitelor locale contribuabililor bistrițeni și a emis 1.823 de somații și titluri executorii. Chiar și așa, o bună parte dintre restanțieri nu au trecut pe la ghișeele municipalității pentru a-și achita datoriile, Primăria Bistrița fiind nevoită să ceară în 1.054 de cazuri executarea silită a persoanelor fizice cu datorii la buget.
De asemenea, a întocmit și zeci de dosare prin care a cerut insolvenţa unor companii care au datorii uriașe la bugetul local, pe rolul instanțelor existând la această dată 482 de dosare în care municipiul Bistrița are calitatea de creditor.