Dacă trăiam pe vremea geto-dacilor – astăzi am fi sărbătorit Anul Nou, care, în acele timpuri începea pe 1 martie – această lună fiind de alttfel, prima lună a anului. Iar ca să le meargă bine tot anul, geto-dacii purtau la gât un talisman legat cu fire de lână albă şi roşie care să le aducă sănătate, dragoste şi bucurii.
Nu doar românii celebrează ziua de 1 martie ca fiind prima zi de primăvară – ziua în care natura lasă în urmă iarna friguroasă şi reîncepe un nou ciclu de viaţă...
Sărbătoarea se regăseşte practic la toate popoarele din zona Balcanilor – în Macedonia şi Albania, la aromâni şi megleno-români, dar și la bulgari, care o numesc Martenița.
De altfel, Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea iar unele cercetări arheologice efectuate în România au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum aproape 8.000 ani, conform Wikipedia. Amuletele erau formate din pietricele vopsite în alb și roșu şi erau purtate la gât.
Se consideră că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Dualitatea este remarcată în culorile mărțișorului, albul semnificând pace, iar roșu — război.
În vechime, prima zi de primăvară începea obligatoriu cu un mărţişorul dăruit înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţisor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezenta şi pe atunci unitatea contrariilor vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept iar oamenii obişnuiau să-l poarte din 1 martie până când se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii iar berzele sau rândunelele reveneau la cuiburi. Atunci, mărţişorul se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, sau era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se "Ia-mi negretele şi dă-mi albetele".
Specialiştii în folclor au găsit interpretări ale Mărţişorului în civilizaţia antică, atribuindu-i o descendenţă directă din emblemele războinicului Mars, pentru că, la Idele lui Marte, când zăpada nu era încă topită în întreg Imperiul Roman, puteau începe campaniile militare. Roşul şi albul semnifica, pentru vechii romani, tocmai această zi - vitalitate şi victorie, pe de o parte, şi purificare şi inaugurare, pe de alta. Ulterior, s-a perceput împletirea celor două culori şi ca o amuletă puternică împotriva deochiului şi un semn al candorii.
.jpg)
0728-237 215
