Campusul scolar al Colegiului National Liviu Rebreanu a intrat in executie, lucrarile pentru realizarea acestui obiectiv de investitii fiind incepute inca din luna mai. Chiar daca acest proiect a fost contestat de mii de bistriteni, lucrarile merg inainte, iar pana la finele anului va fi gata prima cladire a complexului.
La Colegiul National Liviu Rebreanu se lucreaza de zor! In luna mai a acestui an a inceput derularea proiectului care urmareste realizarea unui campus scolar in curtea colegiului.
Desi proiectul a fost depus in anul 2008, abia in 2009 s-a semnat contractul pentru inceperea lucrarilor. Insa, pentru ca banii pentru acest proiect au intarziat sa apara, lucrarile au inceput abia de cateva saptamani, cand Consiliul Local Bistrita a alocat un milion de lei.
La aceasta ora se lucreaza la constructia unei noi cladiri in care va functiona o scoala cu 20 de sali de clasa, unde vor invata elevii din ciclul primar. Cladirea se inalta pe locul in care inainte erau terenurile de handbal si baschet, iar intrarea se va face dinspre strada Zimbrului. Fundatia cladirii a fost deja turnata de catre anagajatii celor doua firme care executa lucrarile (Mis Group si Taurus). Autoritatile locale estimeaza ca aceast prim obiectiv din cadrul proiectului va fi finalizat pana la sfarsitul acestui an.
Totodata, pe langa scoala, in locul terenurilor de sport din incinta Colegiului National Liviu Rebreanu ar urma sa se construiasca si o biblioteca, iar sala de sport se va extinde.
Desi mii de bistriteni au fost nemultumiti de acest proiect, incercand sa determine municipalitatea sa il modifice, eforturile lor au fost zadarnice, primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, anuntand ca proiectul va merge mai departe in forma in care a obtinut finantare.
Ceea ce ii nemultumea pe bistriteni era faptul ca gazonul de pe terenul de fotbal va fi inlocuit cu unul sintetic, insa, momentan, nu se executa aceste lucrari.
Valoarea totala a investitiei in noul campus depaseste 25 de milioane lei, bani care vor fi alocati in cea mai mare parte de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu cofinantare de la bugetul local.